Kovesi: Modificările Codului Penal nu ar trebui făcute niciodată prin OUG, decât dacă este cu adevărat o nevoie urgentă, iar acum nu este nicio urgenţă

Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a declarat într-un interviu că modificările Codului Penal nu ar trebui făcute niciodată prin ordonanţă de Urgenţă, decât dacă este cu adevărat o nevoie urgentă, iar acum nu este nicio urgenţă.

Ea a vorbit despre DNA şi faptul că Uniunea Europeană a apreciat munca depusă de instituţie. „Rezultatele pe care le-am obţinut ne-au făcut un fel de model în regiune”, a declarat ea pentru Emerging Europe. „DNA a fost prezentat ca un exemplu de bună practică de către Uniunea Europeană. Am fost expert UE pentru Moldova şi Muntenegru, unde am evaluat sistemele lor judiciare”.

Despre modificările aduse Codului Penal, Kovesi a declarat: „Aceste modificări va face dificilă investigarea nu doar a cazurilor de corupţie, ci a crimelor în general”.

Principala nelinişte, a mai spus Kovesi, o reprezintă „clauza care interzice judecătorilor de apel să condamne pe cineva achitat de o curte inferioară dacă procurorul nu vine cu noi dovezi”.

„Este nedrept: când un procuror prezintă un caz, toate dovezile trebuie incluse la dosar. Foarte rar se întâmplă ca noi dovezi să apară în timpul procesului”, a explicat ea.

Schimbările în codul de procedură penală vin după ce alte amendamente au fost aduse sistemului de justiţie, despre care Laura Codruţa Kovesi spune că demonstrează faptul că Guvernul are în vedere nu reforma sistemului, ci îngreunarea lucrurilor pentru anchetatori, procurori şi poliţie.

„Sigur, aceste schimbări nu vor intra în vigoare azi, mâine. Trebuie promulgate de preşedinte, care poate alege să le trimită înapoi în Parlament sau să la Curtea Constituţională. Din experienţele anterioare, este posibil ca Înalta Curte să depună o obiecţie”.

Guvernul ar putea grăbi procedura prin emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă, aşa cum a făcut în ianuarie 2017, act care a dus la izbucnirea protestelor.

„Posibilitatea există. Aceste schimbări pot trece printr-o Ordonanţă de Urgenţă, dar este dificil de comentat. Teoretic, modificările Codului Penal nu ar trebui făcute niciodată prin Ordonanţă de Urgenţă, decât dacă este cu adevărat o nevoie urgentă. Referitor la aceste modificări, nu este nicio urgenţă”, a mai afirmat Kovesi.

În luna martie, ministrul Justiţiei Tudorel Toader i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să o revoce din funcţie pe Laura Codruţa Kovesi. Preşedintele a afirmat sâmbătă că va discuta despre acest subiect săptămâna viitoare, după ce, la începutul lunii, Curtea Constituţională a decis că Iohannis este obligat să dea curs solicitării Ministerului Justiţiei.

„Nu pot comenta decizia Curţii Constituţionale. Este una care mă afectează direct, dar este o decizie care nu mă obligă să fac nimic. Aştept ca preşedintele să decidă ce va face”.

Mandatul Laurei Codruţa Kovesi în fruntea Direcţiei Naţionale Anticorupţie se va încheia în luna mai a anului viitor.

Ea a precizat în mai multe rânduri că nu are ambiţii politice şi îşi susţine afirmaţiile. „Nu vreau să intru în politică. Am spus în trecut că nu am o intenţie în acest sens şi deşi există oameni care nu se ţin de cuvânt eu nu sunt unul dintre ei”.

„Vreau să îmi continui munca. Sunt procuror: asta fac cel mai bine. Am o experienţă bogată pe care vreau să o folosesc, să o împărtăşesc cu tinerii care intră în sistem”, a punctat Kovesi.

viewscnt

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *