Termocentralele fără cărbune, producția de la Livezeni 150 de tone/zi
Termocentralele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara s-au confruntat cu lipsa cărbunelui. În timp ce Complexul importa huilă din Africa de Sud, producția de la mina Livezeni era de 150 de tone de cărbune/zi. Acum, conducerea societății energetice spune că acest neajuns va fi înlăturat, după ce complexul Mecanizat de la Mina Livezeni a fost pus în funcțiune, la finalul săptămânii trecute. Conducerea Complexului speră să crească producția la 600 de tone/zi. Până acum, producția de cărbune de la mină a fost de circa 150 de tone/zi.
“La mina Livezeni s-a pus în funcțiune complexul mecanizat, s-a făcut procesul-verbal. E un abataj care va da, undeva, la 600 de tone de cărbune/zi. Livezeniul nu a avut multă producție până acum. A avut undeva la 150 de tone/zi. Trebuie să dăm cărbune, să vindem cu preț bun energia pe piața de energie”, a declarat Samuel Dioane, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara.
Anul trecut, complexul mecanizat s-a oprit într-un strat de piatră. Din stratul 13 poate fi exploatat cărbune minim 10-15 ani.
Monika BACIU