Schimb de terenuri şi documentaţii pentru închiderea unei gropi de gunoi
Groapa de gunoi de la Vulcan este singura din Valea Jiului care a rămas neînchisă. Aceasta nu mai deţine nici autorizaţie de funcţionare, încă din vara anului 2016. Autorităţile locale fac demersurile necesare pentru închiderea şi ecologizarea acesteia pe fonduri europene. Anul trecut, edilii au reușit să facă schimb de terenuri cu Complexul Energetic Hunedoara. Groapa de gunoi s-a extins și pe suprafața de teren deținută de CEH.
“Pentru obținerea finanțării este necesar ca întreaga suprafață ocupată de groapa de deșeuri să aparțină domeniului public al municipiului Vulcan. Pentru realizarea acestui lucru, s-a găsit soluția schimbului de terenuri, prin care Consiliul Local oferă Complexului Energetic Hunedoara S.A. o suprafață egală cu cea pe care este extinsă groapa de deșeuri, în zona minei Paroșeni. Consilierii au aprobat acest proiect de hotărâre cu unanimitate. Reprezentanții Primăriei au obligația depunerii la Ministerul de resort până la sfârșitul acestei săptămâni a documentelor necesare clarificării situației terenului aflat în discuție”, a spus Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.
Acum, a fost aprobată nota conceptuală şi tema de proiectare pentru închiderea depozitului de deşeuri neconform.
Monika BACIU