Peste 350 de șoferi au devenit pietoni într-o singură zi
Poliţiştii au intervenit în ultimele 24 de ore la aproape 3.000 de evenimente, au aplicat peste 9.000 de amenzi şi au retras 354 de permise şoferilor care au încălcat regulile de circulaţie.
Conform Poliţiei Române, peste 10.800 de poliţişti au acţionat miercuri pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi au intervenit la 2.966 de evenimente, dintre care 2.416 au fost sesizate prin 112.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 921 de infracţiuni, fiind surprinse în flagrant delict 119 persoane, iar în cazul altor 65 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 9.116 amenzi a căror valoare depăşeşte 3.200.000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de aproape 260.000 de lei.
În ultimele 24 de ore, au fost reţinute 354 de permise de conducere şi au fost retrase 254 de certificate de înmatriculare.
news.ro