Medalii de bronz la nivel MONDIAL pentru Petrila
Arena cu opt piste din Cluj Napoca a găzduit Campionatele Mondiale de popice pentru cadeți, juniori și seniori, competiție la care au participat și sportivi și antrenori din județul Hunedoara. România a obținut, în total, două medalii de bronz, ambele la seniori, Nicolae Lupu, la sprint, și de perechea Tilda Duka – Petruț Mihălcioiu la tandem mixt, la aceste succese avînd o contibuție majoră și Marcel Dobrică, antrenorul de la CS Inter Petrila, care este și selecționerul lotului masculin. La individual, hunedoreanca Maria Ciobanu, legitimată, acum, la Electromureș Târgu Mureș, a ajuns în finale atât la junioare, cât și la senioare, iar la tandem, la juniori, unde a făcut pereche cu Radu Balaban, de la Inter Petrila, a fost eliminată din primul tur. Popicarul din Vale a participat și la individual, și la tandem băieți, unde nu a trecut de primul tur. La cadeți a participat Roberto Lapoși, de la CS Siderurgica Hunedoara, care a evoluat în finala individuală și a făcut parte din echipa care a terminat concursul pe locul opt. La echipe, în cele în care au evoluat popicari hunedoreni, România a fost pe 13 la juniori, pe zece la junioare, iar la seniori, unde s-au cumulat rezultatele de la feminin și masculin, pe un onorant loc șase.