Prohibiția la date personale omoară sufletul comerțului
Sunt bombardat cu mailuri de la ”mag”-uri și ”mega-mag”-uri online sau ”on-real”. Regulamentul General (UE) 2016 – 2019 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date – adică așa-zisul GDPR – produce de vineri efecte. Toate companiile posesoare ale prețioaselor mele date personale mă solicită să le fiu aproape și pe mai departe. Adică, să dau dezlegare ca numele meu, adresa mea de mail, contul meu de Facebook, IP-ul meu să călătorească și pe mai departe prin lume ca marfă prețioasă.
Sunt cineva de vineri! Toate multinaționalele se fac preș pe mailul meu să rămân cutia lor poștală pentru promoții și oferte. Dacă vreau, accept, dacă nu vreau, va fi o așa de mare liniște la mine-n mail că îmi voi putea auzi barba crescând.
Totuși, nu mi-aș dori. Nu m-am simțit niciodată hărțuit cu adevărat de promoțiile online. Dacă nu m-au interesat promoțiile la coșuri de răchită, vacanțe ieftine sau ciorapi de damă am degajat lejer emailul în spam. Nu m-a speriat niciodată nici ”coincidența” de a vedea la mine pe Facebook exact ofertele la produsele după care am Google-it cu zece minute înainte. Am înțeles și acceptat că e rezultatul inevitabil al unui progres tehnologic fenomenal care, pus la dispoziția comercianților de tot felul, reglează până la nivel de individ întâlnirea dintre cerere și ofertă.
Mi se pare totodată ridicol în context să am pretenția ca datele mele personale să rămână secretul meu. În primul rând, nu mi le-a furat nimeni. NET-ul le știe de la mine. IP-ul meu share-uiește imediat tot ce fac și la ce mă uit din primul moment în care sunt online. Sunt deconspirat instantaneu! Dacă mai și cumpăr ceva online, sunt nevoit să dau și mai multe ”din casă”!
Cum m-aș putea proteja de asta? Simplu! Regula UNU: nu intru în viața mea pe NET. Regula DOI: mă mut undeva pe un vârf de munte unde energia electrică, semnalul telefonului mobil și Wi-Fi nu au urcat niciodată. Ați putea trăi așa?
Și mai este ceva! Cred că GDPR-ul ăsta, chiar dacă pare bine intenționat, va avea un rezultat economic catastrofal. Pentru că, lovește chiar în sufletul comerțului, RECLAMA.
Închipuiți-vă că aveți o afacere! Vreți să fiți auzit, să promovați un serviciu sau un produs nou. NET-ul e unul din mijlocele cele mai eficiente ale vremurilor pentru asta. GDPR vă impune însă să obțineți acceptul clienților înainte de a avea dreptul să-i contactați! Bun, ce ar trebui atunci să faceți ca să obțineți acceptul? Exact, să-i contactați! Dar, stați!, dacă îi contactați riscați amendă de până la 20 de milioane de euro! Stop-joc! E un non-sens în esență, nu credeți? Cum să te promovezi, cum să găsești clienți, dacă, practic, se interzic formele de promovare comercială door-to-door pe care tehnologia le-a transformat în mail-to-mail? Companiile își plătesc oamenii de vânzări ca să vândă. Cu atât mai buni sunt acești salariați cu cât reușesc să contacteze mai mulți clienți și să distribuie mai multe mailuri țintite cu oferta.
Cred că, la fel cum a fost cu legea prohibiției, nici prohibiția la datele personale nu va funcționa. Companiile nu vor respecta GDPR-ul. Nu vor accepta să renunțe la cea mai avantajoasă formă de promovare pe care o oferă tehnologia. Vor risca chiar să plătească amenzi uriașe pentru a ajunge și pe mai departe cu mesajul la cât mai mulți clienți. Pentru că oricât s-ar încerca altceva, nu s-a inventat încă afacere fără reclamă. Iar ca să pui prohibiție pe promovarea pe NET astăzi, ar fi ca și cum ai fi interzis automobilul de dragul siguranței deplasării cu caleașca.
Adrian SĂLĂGEAN
