O firmă dintr-un sat hunedorean întoarce o licitație de peste 16 milioane de lei
O firmă din satul Cârnești, comuna Totești întoarce o licitație derulată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara” a cărei valoare este de peste 16 milioane de lei. Societatea a depus o contestație „împotriva procesului-verbal nr. 331/ 02.04.2018, întocmit de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara””, în procedura, licitație deschisă, organizată în vederea încheierii unui contract de achiziție publică având ca obiect „Delegarea gestiunii serviciului de salubrizare în zona de colectare 2 Hațeg”. SC PETRESCU PETROVIDAN SRL a solicitat anularea acestuia, reluarea procesului de evaluare cu reexaminarea propunerii sale tehnice.
„Admite contestația formulată de SC PETRESCU PETROVIDAN SRL, în contradictoriu cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara”. Anulează procesul verbal nr. 331/02.04.2018 și actele subsecvente acestuia, în partea ce privește evaluarea și respingerea ca neconformă a ofertei SC PETRESCU PETROVIDAN SRL. Obligă autoritatea contractantă, în termen de 15 zile de la primirea prezentei decizii, să solicite clarificări punctuale ofertantei SC PETRESCU PETROVIDAN SRL legate de conformitatea ofertei, raportat la cerințele documentației de atribuire. Respinge cererea de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de contestație, ca nefondată”, arată decizia CNSC.
Contractul are o valoare de 16,366,767.6 RON. Nu este pentru prima dată când licitația organizată de ADI Deșeuri pentru zona Hațeg este contestat. Pregoterm, societatea de gospodărire din Vulcan a vrut un contract în zona Hațeg. Societatea din Vulcan a contestat procedura organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Hunedoara”
Monika BACIU