Machiaj de campioană (Galerie foto)
„Ochii care se nu se văd, se uită”, spune un proverb. Ei bine, sunt profesionişti care au talentul de a te face să nu uiţi magia unui chip adus la perfecţiune cu ajutorul unui machiaj desăvârşit. O adevărată artistă în domeniu, Andreea Bila, le-a învăţat pe hunedorence cât de mult contează fiecare mic detaliu în makeup, fiecare aplicare a nuanţei şi cum culorile bine potrivite te scot din mulţime şi te fac să te simţi unică.
Masterclass-ul susţinut de makeup trainerul Andreea Bila a avut loc la Hunedoara unde zeci de cursante au aflat care sunt noile trenduri, dar au învăţat şi trucurile care te fac să aplici un machiaj perfect. Andreea a explicat că e esenţial să alegi texturile potrivite şi nuanţele corecte, după ce ai aflat ce îşi doreşte clienta. În cadrul evenimentului organizat de saloanele Green Studio din Hunedoara, Andreea Bila a executat trei tipuri de machiaje: unul pentru mirese, unul de seară şi altul destinat tenului matur.
În 2018, în machiajul mireselor se poartă mult pigmenţii pe auriu şi bronz. Makeup trainerul spune că miresele au nevoie de un machiaj frumos, care să le pună în valoare, apoi e nevoie ca el să reziste în faţa unei zile şi a unei nopţi pline de provocări, să dea strălucire miresei şi să îi asigure locul de vedetă a evenimentului: „Au nevoie de un machiaj rezistent pentru cea mai importantă zi din viaţa lor astfel încât să se poată simţi bine în pielea lor şi, la nuntă, să fie cele mai frumoase. Eu am realizat un machiaj demonstrativ, cu o linie de accent albă, ca să le arăt fetelor ceva diferit, dar posibilităţile sunt nelimitate. Gândiţi-vă că trebuie să lucraţi bine şi repede, pentru că miresele au o mulţime de probleme de rezolvat în ziua nunţii şi numai chef de stat câteva ore pe scaun nu au”, explică Andreea care a spus că ţine o mireasă la machiaj circa o oră şi jumătate.
Profesioniştii ştiu o mulţime de trucuri prin care pot „umbla” la chipul clientei fără intervenţii chirurgicale: „Dacă clienta are o pleoapă mai lăsată, urci cu culoare închisă până un pic deasupra pliului, ca sa maschezi pleoapa lăsată. Ţineţi minte: culorile închise, ascund. Dacă puneţi culoare sidefată acolo sau albă, scoţi mai tare în evidenţă pleoapa, o să pară şi mai căzută”, explică Andreea Bila, care este makeup trainer din 2015. Tânăra vine dintr-o familie cu tradiţie în machiaj, a urmat cursuri în ţară şi străinătate. Are propria linie de pensule şi a fondat Noah Makeup Academy din Arad pentru ca, acum trei ani, în 2015, să devină oficial cea mai bună din ţară după ce a câştigat Makeup Championship Romania.
Andreea munceşte pentru machiajul unui singur ochi mai bine de jumătate de ceas. Şi, în timp ce aplică genele false, povesteşte: „Le aplic exact la rădăcina genelor naturale şi tasez puţin, nu înainte de a permite lipiciului să se usuce puţin pentru ca să nu se irite ochii clientei şi să o facă să lăcrimeze. Eu cred că o linie de tuş fără estompare taie machiajul aşa că fiţi atente la munca voastră”.
În acelaşi timp, le spune cursantelor cum să se ferească de tragedii: „O geană are o durată de viaţă între 90 şi 120 de zile. Când ajunge la maturitate, va cădea. Este un lucru normal şi firesc. Când încarci geana cu un smoc care îi dă o greutate excesivă, ea va cădea prematur şi îi ia undeva la 50 de zile ca să se regenereze, aşa că femeia poate să rămână cu goluri. Nimeni nu vă va mulţumi, după asta”.
După ochi, buzele beneficiază de atenţia makeup trainerului. Andree Bila aplică nuanţa cu creionul contur, total diferit de modul în care reuşim noi, în faţa oglinzii: „Nu faci o linie din prima! Mişcările de creion sunt foarte scurte între ele, mişcarea este de „du-te, vino” ca să realizezi buza perfectă! Vârful creionului trebuie ţinut pe linie şi, plecând de acolo începem să estompăm spre exterior”, precizează tânăra, care pentru a asigura precizia gesturilor, îşi sprijină mâna. „Dacă în machiaj păstrezi echilibrul între culori şi raportul lumină-umbră-semiumbră, ştii să machiezi!”
Lecţia de înfrumuseţare a transformat total tinerele aduse în faţa reflectoarelor. Andreea a trecut prin mai multe culori, a folosit o mulţime de pensule şi a definitivat totul cu sute de atingeri fine. Modelul ales de organizatori pentru lecţia de machiaj al miresei s-a privit uimită în oglindă. Roxanei i-a lipsit un singur lucru – mirele: „ E minunat, nu mă aşteptam, sunt o mireasă fără mire, dar mă simt magică!”
Pentru următorul machiaj, cel de seară, Andreea pariază pe unul îndrăzneţ, în care makeup trainerul a lăsat imaginaţia şi culorile să facă spectacol. Sub atingerea ei, ochii devin artă pură: pensula atinge de sute ori pleoapa pentru a aplica, a atenua, a amesteca sau a contura ochii. „Aplici produs suficient de fiecare dată, dar nu excesiv, tot timpul câte puţin, câte puţin, ca să realizezi intensitatea dorită”, povesteşte Andreea în timp ce desăvârşeşte machiajul realizat din acuarele şi pigmenţi. Faţa tânărului model devine un tablou pe care apar parcă minunaţi fluturi exotici care se zbat la fiecare adiere a pleoapei care poartă irizaţii bogate şi spectaculoase treceri de culoare. „Am realizat un machiaj pe bază de acuarelă, am fixat cu pigmenţi şi farduri. Pe acuarele trebuie lucrat rapid pentru ca să nu se usuce culoarea – se aplică pigment în aceaşi cromatică. Pigmenţii reflectă lumina şi trebuie evitaţi pe arcadele proeminente. Machiajul de seară poate să fie unul spectaculos, unic şi plin de culoare sau poţi să realizezi unul natural, doar cu gene sau un ruj puternic, depinde de client”, adaugă trainerul.
Perfecţionare în perfecţiune
Zeci de tinere care visează la o carieră în machiajul profesionist au participat cursul de perfecţionare. Au ascultat în linişte, ore în şir explicaţiile Andreei. Au pus întrebări, au notat, au făcut fotografii şi au învăţat o mulţime de lucruri: „Am învăţat foarte multe acum, ştiam o parte din noţiuni. O parte de cunoştinţe le-am aprofundat şi mi se pare un machiaj foarte bine realizat, este foarte frumos şi i se potriveşte foarte bine modelului.” Un machiaj perfect este rezultatul unei bune colaborări între makeup artist şi client, la care se adaugă talent, experienţă şi alegerea unor produse de calitate. În imensa geantă a Andreei sunt mii de produse, dar prea puţine ale unor mărci cunoscute: „Noi folosim produse profesionale şi preferăm cosmeticele de teatru sau cinema. Puţin au auzit de „Kryolan teaterkosmetik, de Aden, Cascade of colours, sau Atelier Paris, ca să nu mai vorbesc de pigmenţii ruseşti foarte buni Tammy Tanuka. În privinţa pensulelor, folosesc doar cele cu păr natural şi, bineînţeles, că lucrez cu pensulele marca proprie. Fiecare tip de pensulă are rostul ei – unele accentuează, altele estompează. În plus, aplic fiecare culoare ori nuanţă cu o altă pensulă. După fiecare machiaj, acestea se curăţă bine cu produse speciale.”
Andreea le-a sfătuit pe fete să nu renunţe la imaginaţie şi la culoare: „Ştiu că majoritatea clientelor vor tonuri de crem şi maro, dar încercaţi să le convingeţi să aleagă culoarea. E bine şi pentru voi, vă dezvoltă imaginaţia, creativitatea şi ochiul. Poţi lucra cu nuanţe de crem- maro şi să concentrezi pe pleoapa mobilă o nuanţă mai puternică. Nu o să pară un machiaj strident, dar, în acelaşi timp, îi dai culoare”. Participantele au umplut pagini întregi cu notiţe: „Este un curs foarte bun. Sunt foarte multe lucruri pe care le avem de învăţat în fiecare zi. Oricând prinde bine un curs de specializare”.
Organizatorii masterclass-ului, sunt convinşi că fiecare persoană dintr-un salon de înfrumuseţare are nevoie de formare continuă. Lavinia Ilie de la Green Studio crede că, a ţine pasul cu vremurile şi tendinţele, este esenţial în acest domeniu şi face diferenţa între un machiaj bun şi unul perfect: „Mi-am dorit tare mult să aduc şi în zona noastră makeup artişti profesionişti de la care avem foarte multe lucruri de învăţat. Tot mai multe cliente cer machiaje profesioniste când merg la un eveniment. Fiecare femeie îşi doreşte să strălucească, nu doar mireasa. Aducând oameni care au o experienţă în spate şi de la care noi avem multe de învăţat, ne perfecţionăm şi aceste noţiuni le putem apoi aplica pe clientele noastre.”
Laura OANĂ