Drumul spre Herculane: O luăm de la capăt cu studiile
Studiile pentru realizarea drumului spre Herculane vor fi refăcute. Așa reiese dintr-un document semnat de premierul României. CNAIR va face demersurile necesare finanțarea lcurărilor.
“În ceea ce privește asigurarea unei surse de finanțare, pentru sectorul de drum DN 66A km 66+204-km. 109+308 CNAIR va intervene la MInisterul Transporturilor în vederea confirmării posibilității finanțării lucrărilor de la bugetul de stat șI includerea în anul 2018 a cheltuielilor necesare pentru elaborarea studiului de prefezabilitate”, arată documentul.
În anul 2009 au început demersurile pentru realizarea drumului care ar trebui să facă legătura între Câmpu lui Neag și Herculane. Atunci s-a elaborat studiul de fezabilitate, iar în anul 2011 s-a obținut acordul de mediu. În anul 2012 s-a reactualizat studiul de fezabilitate, iar licitația pentru procedură a fost anulată în anul 2015 din cauza lipsei de finanțare.
“Referitor la asigurarea unei surse de finanțare, pentru sectorul de drum DN 66A km 47+600-km66+204 a fost obținut acceptul MT privind finanțarea lucrărilor de la bugetul de stat șI includerea cheltuielilor necesare pentru revizuire/actualizare studio de fezabilitate (…), în limita sumelor alocate cu această destinație”, mai arată documentul.
Pentru modernizarea DN 66A, sectorul de drum cuprins între km 66+204 – km 109+308, în anul 2015, s-a pregătit documentația pentru licitarea execuției lucrărilor, însă aceasta a fost retrasă odată cu scoaterea proiectului din Masterplanul General de Transport.
Potrivit documentului, în prezent s-a finalizat raportul de analiză șI s-a întocmit nota conceptuală împreună cu tema de proiectare șI se află în elaborare caietul de sarcini pentru expertiza tehnică a drumului.
Monika BACIU