O Europă, două sisteme! Formula falimentului
Pentru început imaginați-vă următoarea situație: ați acceptat să participați la un experiment și la o anumită dată împreună cu alte șapte persoane, despre care credeți că sunt și ei voluntari ca și dumneavoastră, sosiți și sunteți așezați la o masă într-o cameră mică. Nu știți, dar ceilalți șapte voluntari sunt înțeleși cu cel care conduce experimentul, iar comportamentul lor e stabilit dinainte. Dumneavoastră sunteți singurul participant real. Specialistul sosește și vă spune că experimentul la care participați se referă la judecățile pe care oamenii le fac funcție de ceea ce văd cu ochii lor. După care vi se pun în față două cartoane. Pe cel din stânga e desenată o linie verticală. Pe cel din dreapta sunt desenate trei linii orizontale de lungimi diferite. Conducătorul experimentului vă solicită, pe rând, să alegeți care dintre liniile orizontale de pe cartonul din dreapta are aceeași lungime cu linia verticală desenată pe cartonul din stânga. Întrebarea se repetă de mai multe ori cu cartoane diferite. Din când în când, ceilalți ”participanți” în unanimitate aleg răspunsul greșit. Vă este clar că răspunsul e greșit, dar toți ceilalți îl susțin! Cum credeți că veți reacționa? Mergeți cu grupul, sau susțineți, contra curentului, ce vedeți cu proprii ochi?
Ei bine, acest experiment a fost realizat cu ani în urmă de către psihologul Solomon Asch și se numește Experimentul de conformare. Rezultatele au fost șocante! Un procent de 32 la sută (o treime) din participanții reali au negat ceea ce au văzut cu proprii ochi și au mers de fiecare dată cu decizia evident greșită a grupului. Mai mult chiar, un procent de 75 la sută (trei sferturi) dintre participanții reali s-au conformat alegerii majorității cel puțin o dată, deși au văzut clar că răspunsul acesteia e greșit. De ce au făcut asta? În răspunsurile date după experiment, subiecții au spus că s-au dus pe opțiunea grupului de teamă să nu fie ridiculizați sau bănuiți că gândesc ciudat.
Ce rezultă științific de aici? Că presiunea socială, sau a autorității, ne poate face să acceptăm soluții greșite chiar și în cazul în care vedem cu ochii noștri, la propriu, că nu e bine ce facem.
Iar dacă într-o speță banală (compararea lungimii a două linii) o treime dintre oameni pot spune că-i albă când văd clar că e neagră, vă dați seama atunci cât de periculoasă și ușor de folosit poate fi forța de conformare în societate în cazul în care este vorba despre chestiuni mult mai difuze legate de viziunea și percepțiile noastre despre ce e bine și ce e rău în lume?
Exact pe vulnerabilitatea asta a firii omenești, relevată de Experimentul Asch, se bazează manipularea atunci când se urmărește subordonarea electoratelor la învârtelile populiste ale roții Istoriei dinspre democrație spre orânduiri ale abuzului și lipsei libertății.
Deci, cum e democrația? Bună sau rea?
Criza democrației, șansa propagandei populiste
Nu întâmplător, chiar cu astfel de învârteli se confruntă în prezent lumea liberă. Ele se insinuează perfid pe fondul unei crize de sistem care se adâncește. Se pare că democrația, așa cum o cunoaștem, și-a atins durata de valabilitate istorică. A contribuit la asta decisiv avântul incredibil al tehnologiei, globalizarea și o nevoie tot mai presantă de aer proaspăt la talpa țării care să vină peste aerul stătut al unei societăți osificate într-o birocrație îmbuibată, cu reguli și norme despre care cu greu poți spune dacă mai sunt sau nu în folosul simplului cetățean.
Parcă în tandem cu dilemele existențiale ale Uniunii Europene și democrația ca formă de orânduire socială trebuie să treacă printr-o reformă. ”Noua democrație” ar trebui să fie mult mai eficientă în scăderea rapidă a decalajului dintre așteptările oamenilor și capacitatea instituțiilor democratice de a răspunde la ele. Adică, ce vor oamenii? Joburi sigure, salarii bune, echitate la distribuirea bogăției între bogați și săraci, libertatea de a vota/călători/vorbi și încredere în capacitatea aleșilor lor de a le oferi un viitor stabil și prosper. Popoarele libere așteaptă totodată permanent și dovezi clare că democrația nu le-a redus treptat din putere, că nu sunt ignorați de clasa politică de ei aleasă atunci când cer/propun schimbări. Ori, leadership-ul democrațiilor trece astăzi printr-o criză de inspirație, este obosit, rutinat, greoi în gestionarea eficientă a societăților. Electoratele trăiesc acut frustrarea că indiferent ce votează din panerul partidelor democratice și pro-europene nu văd îmbunătățiri ale vieții lor. Asta face ca popoarele cu tradiție democratică, în tot mai mare măsură, să se afle într-o anume căutare, devenind tot mai receptive la tot felul de propuneri de schimbare aruncate pe piață.
E un timp al șanselor maxime pentru orice propagandă. E timingul optim pentru succesul unei politici populiste care să răstoarne ordinea democratică și să arunce popoarele în aventuri deșuchiate. Ce e interesant de remarcat este că țările Uniunii Europene se raportează diferit la această criză de sistem a democrației clasice. În timp ce Vestul caută să apese pe accelerație pentru a trece la un nivel superior de democrație, Estul frânează și caută căi de a se întoarce acolo de unde a plecat huiduind sau vărsând sânge acum 30 de ani.
Democrația de după democrație! Înlocuiește mitingul cu votul pe laptop
Prima acțiune este de a se bloca forța toxică de conformare care poate induce în mase derapaje periculoase de atitudine față de valorile democrației. După ”succesele” periculoase cu Brexit și Trump, se iau deja măsuri de inhibare a amenințării troll-ilor și fake news-urilor care se joacă cu mintea oamenilor răstălmăcind periculos adevărurile.
În ce privește evoluțiile în societate, se apreciază că medicamentul cel mai bun pentru însănătoșirea democrației e și mai multă democrație. Asta pare să fie calea pe care vor merge statele cu sisteme democratice consacrate. Se vorbește tot mai mult despre democrația directă. Ce înseamnă asta? Practic, cooptarea directă a electoratului ca un fel de a patra putere în stat, pe lângă Parlament, Guvern și Justiție, atunci când e vorba de luarea unor decizii majore. În Occident, pentru că tehnologia permite, se experimentează deja instrumente noi, inovatoare, accesibile electoratului pentru a-și promova interesele esențiale chiar și peste capul celor aleși. Există deja guverne locale care lucrează cu bugetarea participativă, planificarea participativă, juriul cetățenilor și instrumente digitale experimentale care servesc ”amestecului direct al poporului în treburile interne” ale guvernării. Prin urmare, se urmărește o creștere a puterii deliberării publice și o acțiune publică mai directă.
Un exemplu de democrație directă este dat de Elveția, unde electoratul, prin referendum, și-a impus încă din 2014 voința asupra autorităților în chestiuni care vizau imigrația, suprimarea regimurilor fiscale pentru bogații străini și gestionarea aurului țării. Desigur, instrumentul costisitor al referendumului trebuie depășit prin construirea de noi practici și instituții care să asigure o mediere neutră a procesului de autoguvernare, astfel încât el să fie în beneficiul general fără să se cadă în capcana prejudecăților sau a emoțiilor celor care votează.
La modul simplist, o astfel de guvernare participativă în democrația directă trebuie să dezvolte, de exemplu, o legislație care să pună bazele unui sistem de vot electronic prin care toți cei care au dreptul să voteze pot să-și exprime opinia în chestiuni organice ale guvernării. De exemplu, dacă un guvern ales decide să reducă investițiile cu 50 la sută, are în plan să adopte o serie de măsuri fiscale controversate, sau modifică la interes legile Justiției nu mai e nevoie ca oamenii să iasă la miting ca să se opună. Democrația directă dezvoltă un mecanism de veto popular astfel încât decizia guvernului sau a parlamentului să nu poată fi adoptată în cazul unor măsuri capitale pentru țară decât după ce trece de votul cetățenilor. Aceștia, din fața calculatorului, se vor conecta cu ID și Parola lor la sistemul centralizat de vot și își vor exprima opțiunea privitor la intențiile guvernului. Rezultatul votului popular va trebui să fie, evident, lege pentru cei aleși, care vor fi obligați să se supună voinței electoratului. Se apreciază că acest tip de funcționare a societății va domina următoarele decenii lumea liberă și va salva democrația din fața tentativelor de manipulare populistă.
Populismul, mai ușor de implementat în Est
Firește, democrația directă presupune guvernare competentă, separare clară a puterilor în stat, electorat cu discernământul cultivat printr-o cultură politică și economică ridicată și tehnologie. Recunosc cu invidie că se mulează mai bine pe o practică democratică de zeci sau sute de ani, acolo unde revizionismul nu ar pune în loc decât tot o democrație.
În cazul democrațiilor tinere din Estul Europei distanța până la dictaturile lăsate în urmă a rămas se pare mult prea mică. Astăzi pare un scenariu SF să vedem aici evoluții spre o democrație directă. Nici o putere instalată în fostele țări comuniste nu are preocupări care converg spre o consolidare a democrației. Dimpotrivă! Este un paradox sinistru că tocmai popoarele europene care au cunoscut tragediile dictaturii sunt mai sensibile la mesajele populiste și rezonează imediat la oferta autoritarismului. În Estul european, Ungaria, Slovacia, România, Polonia, slăbiciunile unui electorat obișnuit în anii de dictatură să se conformeze necondiționat unei autorități agresive, dar și fragilitatea instituțiilor democratice este optim exploatată acum pentru a convinge mase de oameni să accepte capcana iliberalismului, adică, vorba cuiva, un fel de dictatură cu mall-uri și biserici. Cultivatorii de dictatură și autoritarism, populiștii, o folosesc intens și au se pare succes fiind aleși și realeși în serial de către un electorat tot mai conformat.
O Europă, două sisteme? Nu se poate
O Europă cu mai multe monede/sisteme fiscale/viteze va supraviețui! Dacă vreodată Uniunea Europeană se va rupe, aceasta se va întâmpla însă acolo unde democrația directă va întâlni sârma ghimpată a autocrațiilor ce tocmai se formează acum în partea noastră de lume.
Este imposibil să îmi închipui că ar putea exista o Europă care să unească sub aceeași pălărie democrații și dictaturi la grămadă! Și nici o forță de conformare nu m-ar putea convinge de contrariu.
Adrian SĂLĂGEAN
