A murit Ion Dodu Bălan
Profesorul universitar, criticul şi istoricul literar Ion Dodu Bălan s-a stins din viaţă duminică, 6 mai, 2018.
Ion Dodu Bălan s-a născut la 5 octombrie 1929, la Vaidei, județul Hunedoara. A fost autor, critic și istoric literar, folclorist, poet, prozator, profesor universitar român.
A urmat cursurile liceului din Orăștie, fiind apoi elev la Liceul „Sfântul Sava” din București. În 1953 a absolvit Facultatea de Filologie din București. A devenit doctor în filologie în 1968.
A debutat editorial cu studiul „Influențe folclorice în poezia noastră actuală” (1955). A manifestat un interes deosebit pentru opera lui Octavian Goga, căreia i-a consacrat o amplă exegeză (1971), lucrare de referință, a cărei ediție a doua a fost premiată de Academia Română. A lucrat în redacțiile revistelor „Viața românească”, „Tânărul scriitor” și „Luceafărul”. Profesor universitar de literatură română la Facultatea de Filologie a Universității din București, apoi la Universitatea „Spiru Haret”. În perioada 1967–1969, a fost lector de limba română la Universitatea din Toulouse.
Între 1971-1977 a fost vicepreședinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste.
Este unul dintre reprezentanții de frunte ai protocronismului literar românesc, un admirator al cuplului Ceaușescu, căruia i-a dedicat numeroase ode, și a fost dat afară de la Facultatea de Litere din București în decembrie 1989 de un grup de studenți, membri ai Ligii Studenților, coordonați de Marian Munteanu. La acea dată deținea funcția de rector al Universității din București. Ion Dodu Bălan a fost membru în Partidul Comunist Român, unde a fost ales membru al Comitetului Central la al XIV-lea Congres al partidului. În 2012 era profesor asociat la Facultatea de Litere a Universității „Spiru Haret”. Concomitent, a susţinut o bogată activitate publicistică şi de cercetare ştiinţifică în domeniul istoriei şi criticii literare.
A fost distins cu mai multe premii, printre care: premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române pentru lucrarea de istorie şi critică literară, monografia „Octavian Goga” şi premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru o lucrare în proză.
A publicat câteva volume de poezii care s-au bucurat de aprecierile publicului si ale criticii literare.
Pe parcursul îndelungatei sale cariere literare, a militat pentru cunoaşterea şi promovarea valorilor culturale româneşti, atât în ţară, cât şi în străinătate.