10 ani de enduro pădurenesc

Nori de praf, mulţi concurenţi, puzderie de spectatori, viteză la extrem, adrenalină la maxim – cam aşa a fost în prima zi a Enduro Panorama, competiţia de hard enduro care a pus Ghelariul pe harta moto a lumii. De 10 ani, riderii ambalează motoarele în una dintre cele mai frumoase şi dificile curse moto de teren. În 2018, 426 de rideri, inclusiv din Statele Unite ale Americii au luat startul de la Ghelari, un moment spectaculos pentru orice privitor.

Cea mai bună privelişte a hergheliei zgomotoase şi colorate o vezi din turnul care te înalţă cu  50 de metri deasupra taberei competiţiei. Pâraie de motoare curg din toate colţurile către zona de start iar praful şi clacsoanele umplu aerul. Copiii localnicilor chiuie şi se strecoară printre riderii călare. Soarele arde din toate puterile şi, odată ajunşi în zona de start, enduriştii se coc în armurile lor colorate. Bărbaţii fac glume, se salută şi leagă prietenii. Primii iau startul cei din clasa profi, rideri buni şi puţini, care pleacă ca din puşcă pe traseu ridicând valuri de pământ roşu în spatele lor. În câteva minute, fotografii, operatorii, reporterii şi oamenii din start îşi scutură periodic hainele şi coamele de pământul proaspăt aşezat. Nici nu ştii ce îți înroşeşte mai tare epiderma – soarele sau ţărâna râcâită de cauciucuri. Oricare ar fi, nu au cum să te fereşti.

Pasiunea pentru extrem, pentru aventură, dependenţa de adrenalină, traseele bine marcate şi peisajele frumoase din Munţii Poiana Ruscăi au făcut sute de rideri să revină în Ţara Pădurenilor. Alţii au ajuns aici pentru prima dată aici precum riderul american, Mitch Carvolth, campion la hard enduro în Arizona.

Pentru cei mai mulţi endurişti, întâlnirea cu Ţinutul Pădurenilor este dragoste la prima vedere. „Este cea mai frumoasă cursă din an! Cred că am ratat vreo două ediţii şi îmi pare tare rău. Totul e fain: organizarea, traseul, oamenii… Totul este la superlativ! Sunt un exemplu de urmat oamenii ăştia”, spune Andreea Goga, rider din echipa BGS. La finiş, un rider transpirat gesticulează larg şi îi explică organizatorului cât de grea e cursa. Şi, cu tot efortul, zâmbeşte larg: „Salut, sunt din Miloş, vin din Serbia. Este al cincilea an în care ajung aici şi tocmai am terminat cursa din prima zi, a fost incredibil de greu, dar atât de minunat! Au fost zig-zag-uri, roci mari şi alunecoase, pante nebuneşti de coborât! Pentru mine, care sunt la hobby, a fost încredibil de greu, dar am reuşit să ajung la finiş. Şi, mulţumesc lui Dumnezeu, că vremea a fost bună, altfel ar fi fost nebunie.” Riderii veniţi pentru prima dată sunt şi ei încântaţi de locul pe care l-au ales organizatorii: „Sunt din Germania şi vin pentru prima dată aici. Am auzit doar lucruri bune despre acest loc şi am decis să vin şi să mă distrez.”

De peste tot răsună cuvinte ciudate. O femeie face o mulţime de fotografii şi se vede că savurează momentul. Nici ea nu e româncă: „Suntem din Polonia, dar locuim în Suedia. Am venit aici cu fiul meu, cu soţul şi alţi trei prieteni. Suntem şase. Şi eu sunt foarte stresată din cauza cursei. Locul ăsta e minunat, nu se poate spune în cuvinte, dar mă bucur mult că am ajuns aici. ”În Ghelari, o tânără s-a adăpostit cu copii, pe iarbă, la umbră. În căutarea probelor speciale, oprim şi o întrebăm dacă a văzut motociclişti. Clatină din cap şi ne spune în engleză: „I don’t speak romanian”. Colegul meu pufneşte: „Aici nu mai întâlneşti deloc ghelăriţe? ”Mai încolo, la nişte porţi câteva băbuţe cernite se uită şi ele după motociclişti. De 10 ani, locuitorii s-au obişnuit cu nebunii care bat jumătate de lume ca să ajungă la Ghelari: „Am venit şi anul ăsta să mă uit la motoare, că an de an e concursul ăsta şi e ceva frumos pentru comuna noastră. Şi la copiii de la noi le plac tare motoarele. Îs foarte mulţi străini şi anul ăsta, nici nu ştiu unde găsesc toţi locuri de cazare, alţii stau în corturi, în rulote, la oameni, pe unde apucă. E bucuria comunei să ştii că vin atâţia străni şi văd locurile”, spune un localnic care şi-a adus şi nepoţii să privească enduriştii. Copiii mai mari îi înconjoară pe rideri imediat ce termină cursa şi încearcă să-i convingă să îi ia în şaua motoarelor.

În prima zi, după calificări, riderii au avut de parcurs 45 de kilometri. Seceta şi temperaturile crescute au uscat bine de tot traseul. Căldura a scos sufletul din unii participanţi. În 2018, enduriştii nu au avut parte de noroi, dar s-au prăfuit la greu: „Cursa a fost rapidă şi ne-am cam murdărit, prea puţin tehnică proba şi ar fi chiar frumos dacă ar ploua zilele acestea”, spune un rider străin. Şi nu e singurul care cere ploaie. Un austriac îi ţine isonul: „Cursa a fost foarte frumoasă, cam mult praf, dar faină, foarte bună pentru început! Probă rapidă, minunată ca încălzire pentru zilele viitoare. Aş prefera şi un pic de ploaie. În cursă s-a înscris şi hunedoreanul Ovidiu Lăscuş: „E foarte frumos şi aşa cu praf, dar sperăm să plouă mâine! E frumos aici la Ghelari, venim în fiecare an. Eu am avut şi o problemă, cred că am făcut pană pe spate, am spart tot sistemul şi de la jumătatea traseului a trebuit să merg mai încet, m-au prins unii din spate, dar sper să recuperez zilele viitoare.”

„E un pic mai dificil să te dai pe praf şi depăşirile sunt mai greu de făcut. Pantele sunt mai grele dacă sunt prăfuite, se sfarmă terenul şi îţi pleacă pământul de sub roţi”, explică organizatorul Paul Grecu. La Enduro Panorama 2018, sunt trei clase de concurs unde riderii se înscriu în funcţie de dificultatea traseului şi priceperea lor. Timp de patru zile, fiecare concurent are 270 de km de parcurs ca să termine cursa. Probele speciale le dau cel mai mult de furcă. „Totul a fost extraordinar, până am dat de câteva pante. În unele locuri a trebuit să împingem motoarele şi a trebuit să aşteptăm, că erau mulţi pe traseu, în altele, am accelerat”, spune un neamţ. Enduriştii sunt un neam ciudat de oameni – cu cât e mai greu, cu atât mai mult se bucură de cursă. Unii se bucură chiar şi că ajung la punctul de finiş. „Pentru traseu vin concurenţi! Traseul e structurat foarte bine, cu trei clase, un traseu de bază din care pleacă în bucle pentru fiecare. Îi aduce la limită pe concurenţi şi asta le place foarte mult! Scoate untul din ei!”, exclamă organizatorul Paul Grecu, de la Moto Club Haita Deva, care împreună cu alţi rideri au reuşit nu doar să pună Ghelariul pe harta moto a lumii, dar şi să transforme cursa în evenimentul sportiv care aduce cei mai mulţi străini în judeţ.

Laura OANĂ