Justiția loz în plic
“Dreptate, ochii plânși vor să te vadă”! Vă amintiți? Un slogan al primei mari frustrări, acum aproape uitat, lansat de familiile morților în 1989. Acestea nu au aflat clar nici acum cine a dat ordin şi, pe urmă, cine, cu nume și prenume, le-a ucis fiii, soții sau părinții. Chiar dacă acum se lasă cu inculpări pentru Ion Iliescu, Petre Roman sau Gelu Voican Voiculescu, este o rușine pentru ideea de dreptate și justiție întârzierea de aproape 30 de ani de la producerea faptelor. Dosarul Revoluției ar fi trebuit rezolvat primul ca să pornim cu dreptul în democrație!
Imunitatea criminalilor de la Revoluție a fost prima lecție “juridică” pe care au primit-o românii de la noua orânduire. Oamenii au aflat repede că nici în capitalism nu există dreaptă Justiție. Nici în democrație, poate chiar mai puțin decât în dictatură când vorbim de violatori și criminali, adresa dreptății nu coincide cu cea a tribunalului decât la modul aleator al întâmplării. Treptat şi progresiv, precedentul teroriștilor din decembrie, a creat un șir lung de mușamalizări penale care au demolat în cetățean orice urmă de încredere şi respect în lege ca normă de impunere a dreptăţii. Românul, chiar dacă ştie că legea îi dă dreptate, se duce de trei decenii la tribunal ca la loterie. El ştie că interpretarea articolelor de lege se face cam ca și un dat cu zarul. Șansa lui de a câștiga un proces cu legea în mână e la fel de mare cu cea de a câștiga la loz în plic. Pe aceeași speță și lege, o instanță dă o decizie, care poate fi întoarsă exact pe dos de altă instanţă, la recurs.
Această împărțire la plezneală a dreptății în societate are efecte perverse într-o democrație. De exemplu, multe din gesturile celor care îşi fac singuri dreptate nu mai sunt percepute de cetățeni just, ca acte penale ale unor indivizi periculoși sau toxici pentru comunitate. Justițiarii pe cont propriu, cei care dau cu tifla Justiției, devin puncte de amorsă ale derapajelor de la democrație acolo unde justiția se dovedește prea slabă sau prea coruptă să lupte pentru independență. Vă amintiți desigur cum acum câțiva ani Justiția cu autoservire a fost omagiată în stradă la București de mulțimi isterizate cu pancarte pe care scria mare “Free Gigi!!”. Gestul lui Becali, care şi-a făcut singur dreptate sechestrându-i pe cei care i-au furat mașina, nu ar fi fost perceput ca o bravadă lăudabilă dacă escrocul, criminalul, hoțul, interlopul sau violatorul şi-ar primi prompt şi cu prisosință pedeapsa în țara asta.
O Justiție slabă, coruptă și inconsistentă în soluțiile pronunțate a făcut întotdeauna mult rău în istorie peste tot în lume. Să ne amintim doar că în 1923, într-o Germanie democratică, Hitler a dirijat o tentativă (eșuată) de lovitură de stat. A fost condamnat la (!) cinci ani de închisoare, din care a executat doar nouă luni, fiind eliberat la intervenția unor înalți judecători sensibili la mesajul său naționalist. Pedeapsa asta ”cu suspendare” a lui Adolf Hitler a fost expresia unui stat slăbit și a costat mult omenirea și poporul german. Dar nu trebuie să mergem așa departe în timp. Chiar și astăzi boala asta a (in)justiției este o mare problemă în lumea liberă. Lumea este însetată de dreptate şi nimeni nu i-o poate da în doză rezonabilă. O stare periculoasă pentru sistemul democratic, un veritabil diabet care, netratat, poate îmbolnăvi mecanismele unei societăți libere. Doar două cazuri. În Franța ucigașul unei tinere a fost legat şi predat justiției de tatăl victimei la 27 de ani de la comiterea asasinatului. Pentru că politia germană nu s-a deranjat să pună în aplicare un mandat de arestare internațional emis de francezi pe numele criminalului, André Bamberski, tatăl fetei ucise, a adus singur ucigașul în Franţa pentru ca autoritățile să-şi facă datoria şi să-l închidă. Un alt caz şi mai şocant s-a consumat în Lituania, unde Drasius Kedys, un tată și el, devine erou național după ce împușcă mortal un judecător şi un politician care i-au violat fiica de trei ani. Autoritățile lituaniene au abandonat ancheta în acest caz ”din lipsă de probe”, așa că tatăl s-a decis să aplice singur pedeapsa. Iar ea a fost capitală.
Părerea generală este că nu de mai puțină, ci de mai multă Justiție avem nevoie pentru întărirea democrației. Practica sentințelor contrare pe spețe gemene trebuie să înceteze. Iar dreptul hoțului, a violatorului, tâlharului, criminalului și, cu voia dumneavoastră, a coruptului trebuie să fie curmat acolo unde începe să încalce dreptul oamenilor cinstiți.
Desigur, deocamdată, în ce ne privește, mai avem de lămurit o serie de chestiuni esențiale. De exemplu, dacă un pușcăriaș este mai important pentru societate decât un bolnav din spital.
Adrian SĂLĂGEAN
