Monumentele dărâmate ale Devei (I)

Străbătând Europa în lung și în lat, călătorul poate remarca grija deosebită pentru conservarea și protejarea patrimoniului. Sunt notorii „orașele muzeu”, cu arhitectura istorică păstrată sau refăcută fidel, precum: Veneția, Milano, Florența, Praga, Viena, Paris, și lista poate continua. Până și nemții au refăcut Dresda, distrusă aproape integral de bombardamentele războiului. La noi, un proiect de succes s-a dovedit a fi cazul Sibiului, cu burgul restaurat, drept gazdă a capitalei culturale europene. Privind însă, prin lentilele istoriei, vom constata dese cazuri când, din diferite motive, valoroase mărturii ale trecutului au fost demolate. Și, în materie de monumente dărâmate, Deva nu face nici ea o excepție. Desigur, dezvoltarea edilitară a presupus unele sacrificii ireversibile. Dar nu poate fi scuzabil, spre pildă, „planul de sistematizare” a orașului nostru, pus în operă de comuniști prin masive demolări. Ca urmare a acestor amputări, fața Devei a pierdut mult din chipul său istoric. Din peisajul nostru urban, a dispărut o

pleiadă întreagă de edificii cu valoare de patrimoniu. Iar noi, astăzi, mai întrevedem doar o părere din ceea ce a fost cândva, admirând gravuri și poze de altădată. Despre monumentele dispărute ale Devei, în ultimul veac și jumătate, vom vorbi în cele ce urmează.

Vechea biserică românească din cimitir

În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la recomandarea mitropolitului Andrei Şaguna, a început ridicarea noii biserici ortodoxe a Devei, amplasată la „Drumul Țării” (actuala stradă Avram Iancu).Dar, în anul 1866, lucrările au stagnat, datorită lipsei de fonduri şi mijloace materiale.Pentru a ieşi din impas, s-a hotărât ca nava și altarul unei vechi biserici din cimitirul ortodox al orașului să fie demolate, iar piatra şi cărămida astfel rezultatesă fie întrebuinţate la edificarea bisericii proiectate. Într-o petiţie, preoții deveni arătau că, la 1866: „Bunii credincioşi, cu sufletul îndurerat, se văzură siliţi a demola zidurile vechei biserici din cimitir, din secolul XVII, pentru a folosi materialul la noul edificiu”. Și iată cum, prin forța împrejurărilor, a dispărut cel mai vechi lăcaș de cult ortodox din Deva, ctitorit între anii 1640-1645. Totuși, enoriaşii au cruţat turnul clopotniță al fostei biserici, lăsându-l drept mărturie pentru generaţiile viitoare, monument care își așteaptă, în prezent, binemeritata restaurare.

Capela armenească din centrul Devei

Pe la 1886, autoritățile locale au luat decizia dărâmării unei capele romano-catolice, existentă pe latura nord-estică a pieței orașului (în actuala „Piața Unirii”). Potrivit mărturiilor timpului, edificiul se găsea într-o avansată stare de deteriorare, devenind un potențial pericol pentru trecători. Așezământul în sine a fost

ctitorit,cu aprobarea Guberniului Transilvaniei, între anii 1765-1766, de familia negustorului armean Bosnyak, originară din Dumbrăveni. Este foarte posibil ca edificarea capelei să fi constituit un act de devoțiune, închinat Maicii Domnului și a Buneivestiri, din partea micii comunități armenești a Devei, afectată pe urma incendiuluidin anul 1756, despre care cronica Mănăstirii franciscane de aici consemna: „1756. Mare foc la Deva. A ars officina domeniului și alte prăvălii și case ale armenilor”.Fapt interesant, o convenție din 1767 prevedea ca, în capelă, să fie „permisă oficierea aici în limbile maghiară sau română”! În iureșul Revoluției de la 1848-1849, mai precis în miercurea Paștelui din 1849, această capelă a fost lovită de câteva proiectile de tun, trase din cetate.O ghiuleaa rămas înțepenită în zid, fiind păstrată acolo ca mărturie istorică. Sub capelă, exista o criptă, în care își dormeau somnul de veci fondatorii, membri marcanți a comunității armene, comandanți militari ai cetății, notarul-șef al orașului ș.a. După 1878, lăcașul nu a mai fost folosit în scopuri liturgice, context în care, mica obște greco-catolică română a Devei a inițiat demersuri pentru preluarea și renovarea acesteia ca biserică parohială.Dar, consiliul orășenesc a cumpărat-o, la prețul de 1500 florini valută austriacă și, în 1886, monumentul a fost dărâmat. Materialele recuperate s-au scos la licitație, în urma căreia au rezultat 200 florini. Cu acei bani s-au cumpărat fructe, ce au fost împărțite enoriașilor din Deva. Peste timp, singura mărturie a existenței capelei armene din Deva a rămas o fotografie, realizată de căpitanul orașului – Alexandru Șuluț, cu puțin timp înainte de demolare.

Biserica medievală de lângă Casină

O altă pierdere edilitară, întâmplată în perioada 1899-1907, o constituie biserica medievală reformată, amplasată odinioară în amonte de Casină, aproximativ în dreptul actualei Școli „Regina Maria”. Atestat documentar, încă din anul 1332, acest așezământ, cu hramul inițial „Sfântul Nicolae”, a fost fondat după 1250-1260, servind succesiv, de-a lungul veacurilor, ca parohie ortodoxă, romano-catolică și reformat-calvină.Potrivit mărturiilor epigrafice, biserica a beneficiat de generoasa susținere financiară a familiei regale de Anjou, dar și a voievodului Ioan Corvin de Hunedoara, pe vremea căruia, s-a ridicat altarul în stil gotic, împodobit cu picturi de inspirație bizantină. După anul 1560, sub acoperământul vechii biserici, toți credincioșii catolici ai târgului devean au trecut la calvinism, în frunte cu preotul Tordai Sandor Andraș, devenit, la 1577, episcopul reformat al Transilvaniei.În interiorul monumentului, se aflau pietrele de mormânt ale unor personalități din istoria Ardealului, precum: lespedea lui Bajomi Katalin, soția vicevoievodului Transilvaniei, moartă împreună cu fiul ei, în timpul ciumei din 1554; piatra tombală a episcopului reformat Tordai Sandor Andraș, decedat „în al cincizecilea an al vieții sale, în 1579”; plăcile funerare ale comandantului militar al Ardealului, Geszty Ferenc, mort în 1595, și a mamei acestuia, Sulyok Zsofia. Turnul adăpostea trei clopote, cu o valoare documentară aparte: unul din veacul al XIV-lea, celelalte turnate în anii 1536 și 1647.De asemenea, în partea superioară a turnului, funcționa un ceas, atestat documentar încă din anul 1593, credincioșii fiind obligați să plătească taxe pentru întreținerea orologiului.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, vechea biserică era într-o stare avansată de degradare, iar turnul, în pericol de prăbușire. Se impunea restaurarea de urgență, dar lipseau banii. S-a inițiat chiar și o colectă, printre donatori înregistrându-se și scriitorul Jókai Mór. Din motive rămase necunoscute, lucrările de renovare nu au mai început niciodată. În 1898, clădirea ajunsese într-o stare atât de precară, încât comisia de specialitate a constatat că mai oportună ar fi demolarea sa și construirea unei noi biserici. Martorii relatează că turnul a crăpat în două. Pe cale de consecință, începând cu anul 1899, s-a hotărât salvarea a tot ce se mai putea salva din biserică, precum și demolarea turnului și a navei. Altarul gotic a mai rămas în picioare, încă opt ani. Dar și acesta a început să cedeze.În 1906, consiliul orășenesc a aprobat ca altarul să fie demolat. Enoriașii au mai reușit să scoată câteva fragmente din fresca medievală, reprezentând pe: „Sf. Varvara”, „Cortegiul celor trei Magi”, „Sf. Francisc de Assisi”, „Prezentarea la Templu”, „Sf. Ana”, „Învierea lui Lazăr”, „Judecata de Apoi”. După aproape șase veacuri și jumătate de existență, destinul bisericii medievale din Deva se încheia, odată cu dărâmarea altarului, în 1907. În schimb, parohia a primit un nou teren, ceva mai la deal, pe care, între anii 1908-1910, s-a construit actuala biserică reformat calvină. Amintirea acestui prețios monument istoric, pierdut pentru totdeauna, ne este evocată doar de vechile hărți, schițe, gravuri și fotografii.

Din câte vom constata, alte amputări urbane au avut loc, între cele două războaie mondiale. Iar paroxismul, în materie de demolări, la Deva, a fost atins în „deceniile de împliniri mărețe” ale comunismului.

Dorin PETRESC