C-așa-i în tenis

Finala de la Roland Garros a început cu o zi înainte ca fetele să zguduie mingile, atunci când radarele ne-au fost îndreptate spre subiectul televiziunilor care urmau să transmită partida. Asta pentru că, știind că românii sunt în stare să lase pentru o sâmbătă grătarele, zacusca și scandalurile politice pentru a urmări cum două fete în floarea vârstei sar coarda la Paris, Eurosport a împărțit slănina cu Pro TV pentru ca toată țara să poată să-și regleze binoclurile pe capitala Franței.

Dincolo de discuțiile de tip gaură neagră despre calitatea comentariilor de la TV, era cert că în definitiv ne interesa mai puțin pe ce canal vedem finala. Având în vedere că aveam o doamnă a cântecului popular românesc sub reflector pe Philippe Chatrier, acceptam cu drag să vedem finala char și pe Paprika TV atât timp cât la final ni se servea șnițel letonian, fie el și înecat în ulei și crud la mijloc. Până la urmă, la 20 de ani, cât are Ostapenko, nu se așteaptă nimeni să fii copt și cu pesmetul așezat perfect. Dar, vom vedea mai târziu, contează cine gătește, nu cine așteaptă pe margine să iasă carnea din tigaie.

Așadar, fraților, urma s-o vedem din nou Simona Halep într-o finală de Mare Șlem. La Roland Garros, locul în care Simona a fost agățată acum trei ani de TGV-ul Șarapova într-un moment în care constănțeanca scotea capul de sub apă și începea să-și definitiveze evoluția darwiniană dinspre organism monotitrat spre jucătoarea complexă care astăzi reușește, am văzut în sferturile de anul ăsta, să prindă pești răpitori cu racheta pe Dunăre.

De data asta, însă, Simona urma să joace contra Jelenei Ostapenko, o letonă căzută în finală aparent din senin, fără ca nimeni să-i dea vreo șansă, cum a căzut Grindeanu în funcția de Prim Ministru în iarna trecută. Nimic mai fals, însă. Vorbim despre o jucătoare care a părut că intră în turneu ca să cânte în deschiderea numelor mari, dar care a rămas pe scenă pentru bisuri până mult peste miezul nopții, aruncând pe rând peste bord jucătoare care au prăjit la viața lor ceva sârme prin circuit. Un mânz al WTA-ului care a început Roland Garros-ul pe locul 47 WTA, adică în zona în care ai de ales între două opțiuni și atât: fie devii surpriză și-ți chemi televiziunile la nuntă, fie te îneci cu mingea și devii eternă speranță care joacă prin turnee ca să piște câteva mii de euro care să acopere cazarea, mâncarea, antrenorul și câte o poșetă cu ștaif după vreun sfert de finală prin turneele serioase.

Când vine vorba de Ostapenko, provocarea pe care trebuie s-o bifezi e relativ simplă la nivel teoretic: cât timp reziști în fața loviturilor de gherilă ale letonei, care plesnește mingile cu forehand-ul cu o ură demnă de sporturi ceva mai sângeroase, ai șanse să iei examenul de legislație cu maxim de puncte.

Așa cum bănuiam, fetele au început finala de la Roland Garros de parcă se pregăteau să joace în aceeași echipă contra unui adversar invizibil. Motivul era faptul că Adidas le-a îmbrăcat identic, ca pe gemeni, finala transformându-se astfel rapid într-un soi de expoziție cu vânzare pentru brandul german.

Pe teren, jocul a început cu mireasma râncedă a break-ului plimbându-se printre nările ambelor jucătoare. Dacă Ostapenko a călărit serviciul Simonei în primul game, basculând drepte fără ca sistemul de canalizare a româncei să poate să facă față, Halep a revenit în game-ul imediat următor, atunci când Jelena a pus cărțile pe masă, ca la cazino, și ne-a arătat ca pe serviciul său putem mânca cu încredere tradiționala pâine și sare la care putem adăuga, la o adică, și niște ciorbă de fasole cu afumătură, dacă tot n-am putut să ieșim la sus-numitul grătar.

De fapt, începutul în ritm de EKG stricat al partidei a anticipat corect ceea ce urma să se întâmple în general pe teren pe parcursul întregului meci. Simona și Jelena s-au lipit una de alta ca magneții pe contoarele de apă și au dansat în același ritm dictat de loviturile mitraliate venite dinspre Ostapenko, dar umezite și transformate în supozitoare de Simona, care i-a verificat astfel temperatura constant adversarei ei. Spre finalul setului, la 4-4, letona a dat primele semne de scurtcircuit mental, o serie de lovituri excelente ale Simonei trimițând-o pe adversara ei la școala de kinetică și proxemică, acolo unde ești absolvent cu lauri dacă te strâmbi nervos precum Jelena atunci când nu-ți ies pașii de samba.

Simona a făcut ceea ce trebuie să facă favorita unui meci cu trofeul și milioane de euro pe masă: a început să varieze loviturile, prinzându-se că Ostapenko marchează locul dacă-i pasezi mingea și i-o așezi în gama favorită, dar greșește crunt mișcările dacă-i pui în șurubelniță pinul greșit. Iar la 5-4 pentru Simona, românca i-a provocat o entorsă de încredere letonei printr-un game în care a agățat fiecare minge și-a întors-o robotic în teren. Și s-a făcut 6-4 după un set foarte echilibrat, dar pe care în final l-a băgat în buzunar jucătoarea care a știut mai bine cum să lamineze la rece materia primă.

Finalul amar de set a aruncat-o pe Ostapenko în oala cu erori neforțate, ceea ce a făcut ca Simona să prindă elan în urcare pe cărarea de munte de pe care începea să se vadă golul alpin. Iar setul al doilea a început practic de la 3-0 pentru Simona Halep, scor la care s-a ajuns după un scurt, dar cuprinzător curs de stretching pe care constănțeanca l-a predat întinzându-se cât se poate de eficient după mingile trimise cu scândura de adversara sa.

A urmat apoi momentul-cheie al meciului: un viraj la 180 de grade în care Simona a apăsat frâna la siguranță, dar pe care adversara sa l-a negociat la milimetru, accelerând perfect din apex. S-a întâmplat la 3-0 pe serviciul Jelenei Ostapenko, când Simona a ratat trei mingi de break care ar fi lărgit puțul în care letona se scufunda încercând să strige disperată după ajutor.

N-a fost 4-0, ci 3-1, iar Jelena a dovedit din nou că e o jucătoare care manevrează mingea după cât de relaxată îi stă manșeta pe încheietură. Iar de aici a urmat o serie de game-uri în care Ostapenko a călcat apăsat și atent treaptă cu treaptă, adunând încredere proporțional cu loviturile care începeau să piște colțurile terenului, în timp ce Simona a pierdut ritmul brațelor, începând să se scufunde sub apă pe măsură ce se apropia de capătul piscinei. Și setul s-a răsturnat într-o rână după o serie de patru game-uri consecutive comprimate și transformate în sonde cu care letona părea că îi curăță Simonei pe viu canalele din molari.

Deși Simona a tresărit sub defibrilator timp de un game, Ostapenko și-a continuat recitalul de izbituri contondente până când a băgat setul în râșniță și l-a făcut praf și pulbere. 6-4 pentru Ostapenko, iar meciul urma să fie decis în setul decisiv, acolo unde urma să aflăm dacă trofeul de la Roland Garros urma să aibă miros de pește de Marea Neagră sau de Marea Baltică.

Devenea din ce în ce mai clar că cifrul partidei nu era tehnic, ci unul mai degrabă tactic. Dacă Simona reușea să țină cât mai mult mingile în teren și să-i întoarcă adversarei cât mai multe clătite trimise plat, cu fundul de lemn, se ajungea într-un moment în care Ostapenko greșea decisiv și scotea mingea în decor.

Călită în atâtea războaie de uzură cu zmeii circuitului, Simona a început să citească codul de bare de pe jocul letonei și a pornit mașinăria de tenis în setul al treilea exact pe acest tipar. Oarecum contra instinctului logic și fizic, Halep i-a așezat Jelenei mingi-capcană la botul calului, de unde letona le-a împins senină în bălării, ajutând-o pe constănțeancă să prindă din nou aderență, să ajungă la 3-1 și să înceapă din nou să respire fără aparate.

În penurie de lovituri direct câștigătoare – o situație cumva normală în condițiile în care e greu să răspunzi cu ciocanul în fața bormașinii, Simona a încercat, deci, să găsească soluții pentru a genera erori. A lipsit mai ales tradiționalul rever în lung de linie, una dintre armele la care Simona apelează ori de câte ori dezbaterea peste fileu rămâne fără argumente valide.

De la 3-1 pentru Simona s-a ajuns însă din nou la egalitate, 3-3, pentru că Ostapenko părea prinsă cu elastice de fiecare dată când jucătoarea noastră reușea să prindă puțin avans pe tabelă. Mai mult, letona a profitat de inerție și a trecut din nou la conducere făcând 4-3 la o minge de break infuzată cu noroc în care reverul său a intrat în teren cu ajutorul fileului, deși altfel ar fi aterizat pe ochelarii lui Ion Țiriac în lojă.

De aici, Ostapenko și-a pus sacii în căruță, mijloc de transport căruia i-a montat motor W12 și apoi a făcut ceea ce știe să facă cel mai bine: să-și alerge adversara întinzând cu orice risc rachete balistice peste fileu. În acest context cu sare și piper mai ales pe preparatele prăjite de baltici, Simona a părut depășită de zvâcul tânăr al adversarei sale și a rămas din nou cu amintirea unei finale în care a avut jocul în poșetă, dar l-a pierdut după ce adversara a avut îndeajuns de multă inspirație încât să pună taxă la ieșire.

Și a fost din nou un set care a trecut pe lângă Simona, deși părea că-l luase de căpăstru. Scor final 6-4 4-6 3-6 pentru Jelena, care la 20 de ani n-are griji și bani, dar își inaugurează vitrina cu medalii cu trofeul Suzanne Lenglen. În traducere, e ca și cum te-ai angaja la uzină să dai găuri în șuruburi, dar ieși la final de program cu Premiul Nobel pentru Fizică în buzunar.

Dincolo e Simona. Personajul care ne-a făcut să înțelegem că la turneele de Mare Șlem există emoții și după prima săptămână. Omul care ne-a transformat din cei care se bucurau la sferturile de finală prin turnee de ogradă în cei care ridică pretenții la turneele care strălucesc în mii de lumeni. Jucătoarea care a reușit să ajungă din nou în finala Roland Garros-ului și să prindă trofeul de-o toartă doar pentru ca la final să-l scape, înecată în praf de zgură. Tenismena care a fost din nou la un pas de locul 1 mondial, dar care a călcat greșit în momentul săriturii după un elan de manual.

Și tot Simona este cea care va câștiga în final cel puțin un trofeu de Mare Șlem. Și ne va face să zâmbim gândindu-ne la o după-amiază de iunie în care ne-am amintit de ofertantul fond de sfinți și sărbători legale din vocabular. Dar în care recunoaștem că adversara a fost pur și simplu mai bună.

C-așa-i în tenis.