Scriitorul Mircea Cărtărescu, distins cu premiul internaţional pentru literatură, Premio Formentor de las Letras 2018
Scriitorul Mircea Cărtărescu a fost distins cu premiul internaţional pentru literatură, Premio Formentor de las Letras 2018.
„Editorul meu spaniol, Enrique Redel, mă anunţă că tocmai am primit «Premio Formentor», unul dintre cele mai importante premii ale panoramei literare internaţionale. (…) Mulţumesc mult juriului care m-a găsit demn de o astfel de onoare”, a scris Mircea Cărtărescu pe pagina sa de Facebook.
Scriitorul a precizat că primul câştigător al premiului Formentor a fost J.L. Borges, căruia i-au urmat Samuel Beckett, Nathalie Sarraute, Saul Bellow, Witold Gombrowicz, Dacia Maraini, Jorge Semprun, Carlos Fuentes, Juan Gotysolo, Javier Marias, Enrique Vila-Matas, Ricardo Piglia şi Alberto Manguel.
Anunţul a fost făcut şi de cotidianul spaniol El Pais, care a notat că Mircea Cărtărescu a primit acest premiu „în semn de recunoştinţă pentru opera sa destinată să impulsioneze transformarea radicală a conştiinţei umane”, conform deciziei juriului.
Premiul îi va fi acordat scriitorului la sfârşitul lunii septembrie, în cadrul Conversaţiilor literare Formentor din Mallorca.
Premiul, în valoare de 50.000 de euro, recunoaşte operele unor mari autori care şi-au dedicat vieţile literaturii, „ca o modalitate de a-şi proteja moştenirea culturală”.
Mircea Cărtărescu, născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti, a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. Este profesor doctor la catedra de Istoria literaturii române a Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti, poet, prozator, critic literar şi publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al PEN România şi al Parlamentului Cultural European. A semnat peste 25 de volume personale şi este prezent în numeroase volume colective şi antologii. Dintre scrierile sale mai importante fac parte „Nostalgia”, „Levantul”, trilogia „Orbitor” şi romanul „Solenoid”.
Cărţile sale au fost traduse, până în prezent, în 24 de limbi. A primit numeroase premii literare româneşti şi zece importante premii internaţionale, între ele: premiul internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), premiul internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“ (2012), premiul internaţional pentru Literatură, la Berlin (2012), premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, în Elveţia (2013), marele premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), premiul „Tormenta en un vaso”, Spania (2014), premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig, în 2015, şi premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, în 2015.
După 1989, este activ în publicistică pe diferite teme de actualitate culturală şi politică. I-au fost decernate, între altele, Ordinul naţional „Serviciul credincios” în gradul de Comandor (2000), Ordinul „Meritul cultural” în gradul de Mare ofiţer categoria A (2006), Medalia Chevalier de l’ordre des arts et des lettres (2008), Medalia „Nihil Sine Deo” a Casei Regale române (2016).
news.ro