Realegerea lui Baraba

Pilat simțea că e ceva neobișnuit cu Învățătorul din fața lui.

Ceva în atitudine,  poate în privire, sau în resemnarea serenă a lui Iisus îl avertizau surd pe crudul și coruptul guvernator roman că ceea ce judecă el acolo trece cu mult de lumea văzută.

Pilat știa foarte bine ce vor preoții cei mai de seamă, dar până și lui, un tartor îmbătrânit în crime și fărădelegi,  i s-a părut strigătoare la Cer (și chiar a fost!) nedreptatea. Și oricât de ticălos ni-l prezintă cronicile, găsindu-și poate tardive resorturi de umanitate, funcționarul Romei încearcă să evite de data asta responsabilitatea de călău.  Scriptura îl citează pe Pilat când spune: ”L-aţi adus la mine pe omul acesta ca pe un instigator al poporului şi, iată, judecându-l în faţa voastră, nu găsesc în omul acesta nici o vină de care îl acuzaţi.  (…)iată, nu a făcut nimic vrednic de moarte.  Aşadar, după ce-l voi pedepsi, îl voi elibera”. Praznicul Paștelui îi permitea guvernatorului roman să elibereze un deținut.

Pilat și-a făcut un calcul simplu mizând, instinctiv,  pe rațiunea și buna-credință a maselor. Guvernatorul a fost sigur că poporul, pus să aleagă între eliberarea lui Iisus și cea a lui Baraba, un bărbat ce fusese condamnat pentru omor,  îl va alege pe Iisus fără probleme.

Nu se pricepea la psihologie socială Pilat! Norodul, întărâtat de căpeteniile lui, a strigat într-un glas: «La moarte cu Omul acesta și sloboade-ne pe Baraba!» ”De trei ori a încercat romanul să aducă la rațiune oamenii din mulţime. Degeaba! „Ei strigau în gura mare și cereau de zor să fie răstignit (Iisus-n.n.). Și strigătele lor și ale preoţilor celor mai de seamă au biruit”. Iar Iisus a murit pe cruce.

Unul din capitolele Bibliei din care am fi putut învăța multe. Întâmplarea asta de acum 2000 de ani e prima pildă scrisă despre cât de nedrept, crud și stupid poate fi un popor atunci când se împute de la cap. Nici Iisus să fii nu scapi de judecata strâmbă, de ura fără cauză, de pedeapsa nemeritată atunci când mintea colectivă a neamului e parazitată de veninul manipulării unei autorități criminale și/sau corupte.

Practic pe Iisus l-a ucis politica. Politica criminală a marii preoțimi care-și vedea amenințate pozițiile și privilegiile de influența în creștere a învățăturilor Mântuitorului.  Însă dincolo de Pilat și marea preoțime, crima asta primordială, uciderea lui Iisus, nu putea avea loc dacă poporul nu era complice. Nici unul dintre siniștri istoriei, niciodată, nu ar fi putut să orchestreze exterminări sângeroase, holodomoruri, nenorocire și înapoiere fără sprijin popular dat mereu la un anumit moment crucial.

Din acest punct de vedere, e de fiecare dată un miracol morbid cum un sistem criminal și corupt găsește mereu așa de multă răutate într-un popor lucrând doar cu propaganda, biciul și zăhărelul. Poate ar putea explica un dresor priceput care sunt tehnicile care pot face dintr-un cățel blând și prietenos un killer printr-o simplă comandă. Pentru că acolo, când a cerut moartea lui Iisus, poporul nu a fost mai mult decât o haită sângeroasă de lătrăi prinsă în lesa manipulării de liderii săi. La cât sânge a curs de atunci în lume, nici nu mai are rost să ne întrebăm unde dispar periodic în Istorie conștiința, gândirea, umanitatea atunci când omenirea optează să aleagă RĂUL?!

Am văzut însă efectul!

Pilat s-a spălat pe mâini în fața mulțimii temându-se să-și asume responsabilitatea pentru decizia uciderii lui Iisus. Și din nou personajul principal, poporul condus de prea înalții preoți, iese în față  și  îi strigă lui Pilat ”Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri”. Ceea ce s-a și întâmplat!

Câte opțiuni greșite, atâtea ”holocausturi” pe tot pământul!

Pentru că alegerea lui Baraba a urmărit și îl mai urmărește și astăzi pe om. E un blestem că nici Biblia, nici lecțiile istoriei nu ne-au ridicat rațiunea deasupra instinctului primar de prădător  atunci când am avut ocazia să alegem între BINE și RĂU.  Suntem la fel de influențabili cum au fost și evreii acum 2000 de ani și pregătiți din nou ca pentru efemerele și iluzoriile puteri și dobânzi obținute prin înfrățirea cu Necuratul,  să plătim apoi, cu regrete amare la morminte, alegerea ticăloasă.

Omenirea nu se poate vindeca de acest masochism în grup. E blestemul nostru!  Baraba este reales periodic, pe tot globul,  uneori cu majorități îngrijorătoare.

Și cât de ușor ne-ar fi dacă am înțelege într-o zi că BINELE este acolo unde îl facem noi, cu condiția să fim OAMENI!

Ipostază care pare încă dezavantajoasă pentru prea mulți dintre semeni!

Adrian SĂLĂGEAN