MAI reînnoiește parcul auto pentru Poliţia Română şi Poliţia de Frontieră

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va cumpăra 550 de autovehicule pentru Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, ducă ce bugetul instituţiei a fost suplimentat, miercuri, cu 30 de milioane de lei. Banii provin din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, iar procedura de achiziţie a fost deja demarată.

”Decizia Guvernului este justificată de necesitatea creşterii capacităţii operaţionale a Poliţiei Române şi a Poliţiei de Frontieră în vederea eficientizării misiunilor curente pentru combaterea infracţionalităţii şi a migraţiei ilegale, dar şi pentru intervenţii la acţiuni de salvare a persoanelor şi bunurilor aflate în pericol”, anunţă Ministerul Afacerilor Interne, într-un comunicat.

Astfel, se vor achiziţiona peste 550 de autovehicule pentru Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratului General al Poliţie de Frontieră.

Potrivit reprezentanţilor MAI, Hotărârea Guvernului vine în continuarea măsurilor luate pentru acoperirea deficitului de parc auto de la nivelul structurilor operative şi care priveşte achiziţia de autoturisme, autospeciale şi motociclete în valoare de 120 milioane de lei.

Această achiziţie a fost deja începută prin publicarea luna trecută a unui anunţ pe SEAP.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *