Pensii mai mici după recalculare, ministere acționate în judecată

Pensionarii mineri din Valea Jiului sunt discriminați de actele normative în baza cărora se recalculează pensiile. Au ridicat problema de nenumărate ori, însă nu au fost luați în seamă, astfel că pensionarii mineri au acționat în judecată două ministere. Este vorba de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Ministerul Finanțelor Publice. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara. Pensionarii mineri din Valea Jiului s-au arătat nemulțumiți de modul de aplicare a legilor în acest sector.

“Majoritatea pensiilor recalculate au devenit, în etapa iulie 2017, mai mici decât cele în plată, iar în cazul pensionarilor mineri, toate pensile de acest tip recalculate de Casa de pensii Petroșani au scăzut față de valoarea lor inițială. Pentru etapa noiembrie 2017, din informațiile noastre încă NU au început recalculările, din cauza amânării celor din etapa iulie 2017, până în februarie 2018. Însă, pentru pensionarii care și-au desfășurat activitatea atât în subteran, cât și la suprafață, în condiții speciale de muncă, rezultatul recalculărilor de pensii va fi același, respectiv valori mai mici decât cele ale pensiilor aflate în plată. HG 291/2017 culminează cu prevederile alin.13, respectiv faptul că alin.(8) lit.a) se aplică și pentru persoanele în situația cărora, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, puse în executare de casele teritoriale de pensii, la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat un stagiu complet de cotizare mai mic decât cel prevăzut în legislația în vigoare”, arată o informare a Ligii Sindicatelor Pensionarilor Mineri din Valea Jiului.

Odată cu modificarea legilor s-au creat și discrepanțe în rândul pensionarilor proveniți din același sistem.

“Comparativ, pentru asigurații și persoanele care s-au pensionat după 1 ianuarie 2011, care au lucrat același număr de ani, în aceleași condiții speciale de muncă grea din minele din Valea Jiului și din țară, potrivit Legii nr. 155/2016 art.56, alin. (5) modificat (modificare și completare la Legea 263/2010), stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este de 20 de ani, în loc de 30 de ani. În aceste condiții, se pune fireasca întrebare: cum e posibil ca pentru pensionarii de dinainte de 01.01.2011 stagiul complet de cotizare modificat este de 30 iar recalcularea pensiilor să stabilească venituri mai mici decât cele aflate în plată, în timp ce, pentru acei pensionati după 01.01.2011 stagiul complet de cotizare modificat este de 20 de ani, iar cuantumul pensiilor recalculate este mai mare decât cel aflat în plată?”, mai arată informarea.

Pensionarii mineri din Valea Jiului au adus la cunoștința miniștrilor toate aceste probleme, fără însă a fi luate măsuri concrete.

“În data de 21 august 2017, la sediul Confederației ”Meridian” din Bucuresti, în prezența doamnei ministru Lia Olguța Vasilescu, la care au participat reprezentanți din conducerea Ligii Pensionarilor Mineri Valea Jiului si ai Asociației Seniorilor 2016 din Valea Jiului si a altor organzații similare din țară, a fost reclamată această situație și s-a propus și aprobat, în unanimitate, ca soluție, abrogarea prevederilor HG 291/2017, oprirea recalculărilor care au condus la micșorarea pensiilor și recalcularea tuturor pensiilor prin respectarea art. 134 alin. (3) din Normele de aplicare a Legii 263/2010, respectiv determinarea punctajului mediu anual prin utilizarea stagiului complet de cotizare de la data stabilirii dreptului de pensie. După această întâlnire, nu am primit un răspuns oficial, dimpotrivă recalculările au continuat iar doamna ministru Lia Olguta Vasilescu a motivat că vina aparține ”guvernului Boc” si prevederilor din Legea 263/2010 și că domnia sa a prevăzut în HG 291/2017 doar etapele de plată, respectiv iulie și noiembrie 2017, situație pe care o considerăm neadevărată și iresponsabilă”, mai arată Liga Sindicatelor Pensionarilor Mineri din Valea Jiului.

În acest context, pensionarii mineri din Valea Jiului au acționat în instanță cele două ministere.

 

Monika BACIU

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *