E scris în stele – vineri, 16 martie 2018

Aspectul planetar principal al zilei este prezentat de conjuncţia Lunii cu Neptun pe zodia Peştilor. Acest marcaj astral dăruieşte: inspiraţie, clarviziune, idealism, precum şi talente şi aptitudini artistice ori literare. Este un aspect planetar ce potenţează cercetarea spirituală, precum şi cea ocultă, dar şi sublimarea trăirilor noastre interioare prin artă, muncă creativă ori estetism. Energia acestei aspectări planetare are menirea de a ne apropia de menirea spirituală al vieţii fiecăruia, a evoluţiei noastre aflate dincolo de dimensiunea materialităţii, în cea a sufletului şi a transcendentalului.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Încercaţi să vă ancoraţi, cu mai multă siguranţă de sine, latura sensibilă. Concentraţi-vă mai atent asupra obiectivelor zilei! Puteţi atrage şi adversitatea unei femei periculoase.

 

TAUR: Este o zi minunată pentru a vă realiza planuri şi aspiraţii îndrăzneţe. Totodată, este o zi foarte interesantă pentru chestiuni ce implică prietenii, dar şi unele activităţi de ordin social.

 

GEMENI: În viaţa profesională puteţi întâlni unele situaţiuni uşor ciudate, chiar excentrice. Totuşi, vi se pot prezenta, prin ajutorul mai probabil al unei femei, şi unele şanse de reuşită socială.

 

RAC: Este o zi potrivită pentru a vă da vieţii un sens spiritual superior. Este şi un moment favorabil pentru studii inedite şi alte interese asemănătoare. Dacă călătoriţi, veţi întâmpina şi unele situaţii destul de ciudate.

 

LEU: Se arată un risc mai semnificativ în investiţiile acestei zile. Prin urmare, este absolut necesar să abordaţi o atitudine financiară mai prudentă. Se pot evidenţia şi unele evenimente mai rele legate de o femeie apropiată vouă.

 

FECIOARA: În viaţa de cuplu se prezintă evenimente interesante, dintre cele mai neprevăzute şi curioase. Rezultatul final depinde de norocul individual al fiecărui nativ al acestei zodii. Atenţie şi la afaceri!

 

BALANŢA: Încercaţi să vă concentraţi mai atent asupra sarcinilor de la locul de muncă. Relaţiile cu colegii vor fi destul de fluctuante. Totodată, feriţi-vă şi de unele excese ce vă pot deteriora semnificativ starea de sănătate.

 

SCORPION: În viaţa sentimentală pregătiţi-vă pentru unele turnuri mai neobişnuite ale relaţiei. Riscul ca partenerii să adopte o atitudine intransigentă este destul de ridicat. Se pot releva şi unele succese speculative.

 

SĂGETĂTOR: Toate cele ce ţin de casă şi de familie se vor arăta cu susul în jos… Astfel, pregătiţi-vă emoţional pentru ceea ce va urma! Totodată, s-ar putea să vă parvină unele idei geniale legate, în special, de amenajarea căminului.

 

CAPRICORN: Veţi dispune de o capacitate intelectuală exemplară, venind cu unele idei de milioane! Însă, în plan emoţional chestiunea nu mai e chiar roză, reliefându-se o deosebită fragilitate emoţională. Atenţie şi la drumuri!

 

VĂRSĂTOR: Unora dintre nativii zodiei li se vor arăta anumite oportunităţi financiare de-a dreptul formidabile, însă altora din zodie, chiar unele capcane primejdioase! Să sperăm că veţi fi dintre cei norocoşi!

 

PEŞTI: Vă veţi prezenta cumva mai schimbători şi idealişti, însă, în acelaşi timp, şi mai deschişi la izvorul de înţelepciune al universului. Nu vă este indicat să vă revoluţionaţi viaţa, într-un mod extrem, în această zi!

 

Astrele predispun, însă omul mereu dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *