Patru stadioane sunt incluse în programul EURO 2020

Manuela Pătrăşcoiu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii, a explicat stadiul în care se află în acest moment cele patru arene pe care se vor antrena echipele de la Campioantul European 2020.  “Săptămâna trecută am reuşit să aprobăm prin Hotărâre de Guvern indicatorii tehnico-economici pentru Steaua şi Arcul de Triumf, iar stadionul Rapid este deja pe circuitul de aprobare. Săptămâna aceasta vom lansa procedurile de achiziţie pentru proiectare şi achiziţie a celor două stadioane. În graficul pe care l-am stabilit, intenţionăm să semnăm contractul de execuţie la Steaua şi Arcul de Triumf la sfârşitul lunii iunie. În paralel, stadionul Steaua va fi demolat în totalitate, va face obiectul unei proceduri distincte, în aşa fel încât la semnarea contractului stadionnul Steaua să fie demolat în totalitate. La Rapid şi Arcul de Triumf sunt lucrări de reabilitare, vor fi doar demolări parţiale. Fac obiectul unei singure proceduri. Dar stadionul Steaua va fi demolat în totalitate până la începutul lunii iulie. Pentru stadionul Dinamo, nou amplasament este în locul velodromului, din complexul Dinamo. Intenţionăm să-l realizăm acolo pentru că s-au soluţionat toate aspectele juridice. Noua arenă va avea în jur de 15-16.000  de locuri. Acum aşteptăm să fie realizat conceptul în cadrul studiului de fezabilitate”, a declarat Pătrăşcoiu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Palatul Victoria.

Fostul inetrnaţional Gheorghe Popescu, consilier onorific al prim ministrului în programul pentru organizarea CE 2020, consideră că România are deja o experienţă în organizarea unor meciuri internaţionale importante, cele patru meciuri putând fi considerate o repetiţie a finalei Ligii Europa din 2012: “Am avut o întâlnire cu membrii Comitetului Interministerial în care am dorit să aflăm stadiul actual al proiectului şi văzând că erau multe persoane care nu ştiau care le erau atribuţiunile în acest proiect am solicitat ca până pe data de 13 martie să ni se prezinte o situaţie exactă a lucrurilor care au fost făcute şi fiecare instituţie să-şi organizeze propria foaie de parcurs, să avem la ce să ne raportăm. În perioada 20-25 martie urmează să facem întâlniri punctuale cu fiecare în parte şi să formăm o agendă de lucru de care să ne ţinem pe perioada următoare. Apoi vom face din nou o conferinţă de presă împreună cu Federaţia Română de Fotbal care este managerul de proiect al Euro 2020 şi vom anunţa termenele pe care le vom stabili în cadrul discuţiilor. Eu sunt foarte încrezător că acest eveniment se va organiza datorită faptului că Bucureştiul a trecut printr-o astfel de experienţă în 2012, când am organizat finala Europa League. Având această experienţă, eu cred că nu va fi decât o repetare de patru ori a ceslei finale”.

Vicepremierul Paul Stănescu este încrezător că până la startul CE 2020 să fie gata şi tronsonul de metrou care să lege Capitala de Aeroportul Henri Coandă: “Cu M6 cred că ministrul transporturilor a dat toate datele. Sigur, noi ne propunem ca metroul să circule înainte de începerea Campionatului European de Fotbal.

Conform proiectelor prezentate de preşedintele CNI, Manuela Pătrăşciu, stadionul Steaua va avea o capacitate de 30.500 de locuri, valoarea estimată fiind de 64.877.557 de euro. Stadionul Steaua va fi reconstruit în totalitate în vederea îndeplinirii tuturor criteriilor impuse de UEFA pentru derularea de competiţii sportive pentru nivelul de clasificare UEFA 4. Complexul va include un teren de fotbal, cu o lungime de 122 m şi o lăţime de 68 m, va fi prevăzut cu gazon natural ranforsat sintetic, dotat cu degivrare şi drenaj, spaţii pentru echipe şi oficiali (vestiare pentru sportivi şi arbitri, săli de încălzire indoor, spaţiu de recuperare şi sală de forţă, punct de prim ajutor etc.), spaţii pentru mass media (boxă, sală de conferinţe, zonă de flash interviu etc.), 300 de locuri dedicate persoanelor cu dizabilităţi, spatii VIP, spaţii de cazare pentru sportivi (24 de camere), muzeu al clubului sportiv (toate disciplinele), spaţii administrative, spaţii dedicate publicului (magazine, zona food).

Stadionul Arcul de Triumf reconstruit va avea o capacitate de 8.100 de locuri, posibil 8.500 în urma proiectării. Valoarea estimată potrivit studiului de fezabilitate este de 27.234.117 de euro.

Suprafaţa de joc va fi de tip mixt (gazon artificial cu gazon natural) va avea o dimensiune de 105 m x 68 m şi va fi clasat şi ca stadion de fotbal de categoria a IV-a şi va găzdui competiţii de rugby atât din campionatul intern cât şi la nivel internaţional. Se vor consolida si reabilita clădirea existentă pentru vestiare şi cea a sălii de antrenament, vor exista locuri dedicate persoanelor cu dizabilităţi (100 de locuri), se vor amenaja spaţiile urbane exterioare precum şi un parking subteran. Se va construi şi dota un centru pentru recuperarea sportivilor care va asigura şi spaţii de cazare şi cantonament pentru aceştia. Complexul va beneficia de spaţii destinate mass-media (sală de conferinţe, zonă de flash interviu etc.) şi spaţii pentru VIP.

Stadionul “Giuleşti” Valentin Stănescu are o capacitate propusă de 14.000 de locuri, posibil 14.500 de locuri după proiectare, valoarea estimată în studiul de fezabilitate fiind de 26.049.694 de euro.

Suprafaţa de joc va avea o lungime de 105 m şi o lăţime de 68 m şi este prevăzută cu gazon natural ranforsat sintetic, dotat cu degivrare, drenaj, sistem de irigaţie şi încălzire pentru sezonul de iarnă. Se va moderniza o pistă de atletism pentru antrenament sub tribune. Complexul va beneficia şi de spaţii de cazare pentru sportivi (28 de locuri), spaţii administrative, spaţii dedicate publicului (magazine, zona food) şi locuri pentru persoane cu dizabilităţi (70 de locuri) Complexul va beneficia de spaţii pentru mass-media (boxă presă, sală de conferinţe, zonă de flash interviu etc.) şi spaţii pentru VIP.

În ceea ce priveşte stadionul Dinamo, Pătrăşcoiu a  precizat că pentru construcţia acestuia va demara procedura de achiziţie pentru studiul de prefezabilitate: “La stadionul Dinamo, după ce au fost soluţionate aspectele juridice pe care le-am întâmpinat, vom demara procedura de achiziţie pentru studiul de prefezabilitate şi fezabilitate şi ulterior cea de execuţie. Ne dorim să realizăm şi această cea de-a patra arenă şi facem toate eforturile necesare pentru a ne încadra în grafic. Vom vedea. Aceste patru arene vor intra ulterior într-un circuit de competiţii naţionale şi internaţionale”.

viewscntnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *