Incendiu într-o clădire cu birouri. O persoană a fost evacuat de salvatori
Echipaje de pompieri de la subunitățile ISU Hunedoara din Petroșani și Baru au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o încăpere a unei clădiri aparținând unei societăți comerciale din localitatea Baru.
Pentru misiune au fost alocate 2 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu degajare mare de fum într-un birou aflat la etajul unu al construcției, iar în interior se afla un bărbat care a fost evacuat de salvatori. A fost preluat de echipajul medical, iar în urma evaluării s-a stabilit că nu este nevoie de transportul la spital.
Un al doilea bărbat era deja ieșit din încăperea cuprinsă de fum și nu a avut nevoie de ajutor medical.
Incendiul, care a afectat aproximativ 40 metri pătrați, a fost lichidat, dar pompierii au continuat intervenția, pentru evacuarea fumului, recunoaștere în interior și identificarea posibilelor focare active.
Cauza probabilă a declanșării incendiului a fost un defect al funcționării unui cablu electric deteriorat, aflat sub tensiune în apropierea unor material ușor inflamabile.
ISU Hunedoara