E scris în stele – joi, 12 decembrie 2024

Aspectul astrologic principal al zilei este înfăptuit de opoziţia lui Venus de pe Vărsător cu planeta Marte, în retrogradare, de pe Leu. Acest eveniment planetar ne poate provoca stări de: indispoziţie, nemulţumire, indolenţă, nehotărâre, indiscreţie, autoindulgenţă, hipersensibilitate, dar şi, mai ales, tensiuni în viaţa de cuplu. Cheia remedierii acestor predispoziţii astrologice mai nefaste stă în dezvoltarea personală a unor trăsături şi atitudini care ţin de: amabilitate, adaptabilitate, sociabilitate, amiabilitate şi gentileţe în manifestări.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Vi se pot prezenta unele dezamăgiri din partea unei prietene. Încercaţi să nu puneţi la suflet aceste decepţii şi treceţi mai departe! Vi se mai pot revela şi unele probleme în viaţa amoroasă.

 

TAUR: Această zi vă poate aduce unele lezări semnificative în mediul profesional. Se poate ivi și un conflict superficial cu şefii sau o pierdere a reputaţiei. Fiţi ceva mai atenţi şi la unele probleme familiale.

 

GEMENI: Nu este o zi indicată pentru călătorii şi examinări. Dacă aveţi programat un drum lung, amânaţi-l sau, măcar, încercaţi să fiţi ceva mai atenţi la drum. Vă pot parveni, de la depărtare, şi unele veşti mai puţin favorabile.

 

RAC: Ar fi recomandat să încercaţi să evitaţi orice tip de exces! Totodată, fiţi ceva mai precauţi în chestiuni de ordin material. Aveți și un important risc de incidente, aşadar păziţi-vă mai bine!

 

LEU: În viaţa de cuplu vă puteţi lovi de unele supărări cauzate de persoana de alături. În afaceri, dar şi în chestiuni legale, se arată o doză ridicată de neşansă, deci fiţi ceva mai atenţi.

 

FECIOARA: La locul de muncă puteţi întâmpina unele situaţii ceva mai dificil de gestionat. Totodată, și în planul sănătății vi se pot ivi unele probleme mai serioase. Atenţie și la modul de conlucrare cu colegii!

 

BALANŢA: În viaţa de cuplu pot apărea unele situaţii limită ce vă pot strica ziua. Încercaţi să adoptaţi o atitudine mai detaşată şi nu puneţi paie pe foc eventualelor conflicte.

 

SCORPION: Se pot prezenta unele probleme mai sensibile legate de cămin, dar şi de un părinte. Fiţi mai atenţi în chestiunile profesionale, deoarece unele personaje abuzive cu putere pot încerca să vă pună beţe-n roate.

 

SĂGETĂTOR: Astrele vă indică o doză mai înaltă de stres. Aşadar, luaţi toate activităţile pe rând şi nu clacaţi! Se pot prezenta şi unele amânări sau dificultăţi legate de evaluări sau de călătorii. Fiţi ceva mai diplomaţi în discurs!

 

CAPRICORN: Fiţi mult mai economi şi prevăzători în chestiuni de ordin material! Încercaţi să amânaţi achiziţiile importante pentru o altă zi. Astrele vă pot indica şi un risc mai semnificativ de accidente, aşadar fiţi mai grijulii!

 

VĂRSĂTOR: Încercaţi să căutaţi un echilibru, o armonie în relaţiile cu cei din jur. Temperaţi-vă pornirile maliţioase şi afişaţi o abordare mai justă în fața vieţii! În cuplu vă puteţi lovi de o atitudine mai radicală a persoanei dragi.

 

PEŞTI: Astăzi va trebui să faceţi faţă unor întâmplări mai supărătoare şi dificile. O femeie mai tânără poate încerca să vă compromită în ochii apropiaţilor. Ar fi indicat să vă îngrijiţi mai mult de sănătate.

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele predispun, dar voi mereu dispuneţi!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *