Cine și unde se informează pe rețelele de socializare?
Alegerile din România şi locul ocupat de TikTok în opţiunea alegătorilor amintesc importanţa reţelelor de socializare în difuzarea informaţiei, iar un raport anual al Institutului Reuters, care are la bază rezultate din 47 de ţări, arată că utilizatorii care se informează pe reţele de socializare a crescut în ultimii ani, relatează AFP.
În 2024, 29% dintre persoanele intervievate declară astfel că reţelele de socializare sunt principala lor sursă de informaţii online, urmate de căutări şi de site-urile şi aplicaţiile presei tradiţionale.
Un profesor de ştiinţele infornmaţiei de la Universitatea Paris 2, Arnaud Mercier, consideră însă că există o diversificare a surselor de informaţii.
”Ceea ce este frapant este hibridizarea suporturilor”, declară el, iar ”utilizatori care văd informaţii care trec pe TikTok nu înseamnă că nu se informează pe TikTok”.
Institutul Reuters arată totodată un peisaj mai fragmentat. În timp ce două reţele (YouTube şi Facebook) erau utilizate în principal la sursă de informaţii în urmă cu zece ani, de-acum sunt şase (YouTube, Facebook şi Instagram, a căror casă mamă este Meta, X, TikTok şi WhatsApp).
Iar utilizarea este departe a fi uniformă: dacă publicul variază de la o reţea la alta, informaţia disponibilă pe ea este de asemenea diferită.
TIKTOK, REŢEAUA ÎN ASCENSIUNE
Reţeaua de socializare TikTok, o sursă regulată de informaţie a 13% dintre persoanele sondate de către Institutul Reuters, a înregistrat o creştere a acestei utilizări în ultimii ani.
Populară în rândul celor în vârstă de 18-24 de ani, dintre care 23% se informează în fiecare săptămână, ea beneficiază de o ”creştere rapidă în Africa, în America Latină şi în anumite părţi ale Asiei”.
Departe de a servi ca releu al presei tradiţionale, TikTok este utilizată mai mult în vederea informării pe conturi ale unor personalităţi publice sau ”persoane obişnuite”.
”Având în vedere uşurinţa şi viralitatea producţiei şi difuzării de videouri TikTok, a existat un flux în care inclusiv presa (clasică) se poate îneca în masă”, comentează Arnaud Mercier.
În pofida popularităţii sale, această reţea nu este identifcată ca o media deosebit de fiabilă: 27% dintre utilizatori cred că este dificil să găseşti pe ea informaţii demne de încredere, cel mai mare nivel în rândul principalelor reţele de socializare.
DECLINUL META
Facebook rămâne atractiv pentru utilizatorii care caută să se informeze, însă a devenit mai puţin atractiv de-a lungul anilor, ”mai ales (…) în afara Europei şi Statelor Unite”.
Locul actualităţii a fost scăzut în mod voluntar de către firma sa mamă Meta, care a făcut la fel cu Instagram, subliniază Institutul Reuters.
Pe un eşantion de 12 ţări urmărit, 26% dintre utilizatori au folosit în medie Facebook pentru a se informa în 2024, în scădere de la 42% în 2016.
Platforma este frecventată de către persoane mai în vârstă decât celelalte reţele, iar jurnaliştii şi presa tradiţională păstrează un loc important pe ea.
YOUTUBE, MULTIFAŢETAT
Platforma YouTube, susţinută de un interes tot mai mare faţă de formate video, a înregistrat mulţi utilizatori venind să se infromeze.
În privinţa vârstei, cei de 18-24 ani declară în proporţie de 23% că site-ul este prima lor sursă de informaţie video, o proporţie aproape egală cu a celor de 35-44 ans (25%) şi a celor de peste 55 de ani (24%).
Institutul Reuters prezintă în raport utilizări deosebit de variate. Utilizatorii vin în primul rând să caute videouri produse de către personalităţi cunoscute, dar sunt căutate şi presa tradiţională şi alternativă.
X, ÎNCREDERE LA PĂMÂNT
Depăşită anul acesta de TikTok ca afluenţă legată de actualitate, reţeaua de socializare X rămâne frecventată mai mult de către cei mai tineri decât de cei mai în vârstă.
În pofida prezenţei multor publicaţii tradiţionale şi jurnaliştilor, X (fost Twitter) are o reputaţie relativ proastă: 24% dintre persoanele sondate consideră că este dificl să deosebească informaţiile bune de cele proaste.
”Asta s-ar putea explica prin faptul că actualitatea joacă un rol preponderent pe platformă sau prin largul evantai de puncte de vedere care sunt exprimate pe ea”, subliniază Institutul Reuters
WHATSAPP, ÎNCREDERE OARBĂ?
Mesageria online beneficiază de o audienţă mare în legătură cu actualitatea: 21% dintre persoanele sondate de către Institutul Reuters declară că se informează pe WhatsApp în fiecare săptămână.
Nivelul său de fiablitate este considerat drept unul dintre cele mai înalte în rândul reţelelor de socializare observate.
”În mod paradoxal, asta ar putea să însemne că informaţia transmisă pe WhatsApp este mai periculoasă”, pentru că ea incită la cele mai mici precauţiuni, notează Institul Reuters.
În opinia lui Arnaud Mercier, o ”privire critică” asupra informaţiei rămâne ”vitală pentru oricare cetăţean” indiferent că este vorba despre reţele de socializare sau presa tradiţională.
news.ro