De la începutul anului, s-au înregistrat în județ 71 de accidente grave, soldate cu 21 de persoane decedate

Potrivit polițiștilor hunedoreni, în ultimele 11 luni, pe teritoriul județului, s-au constatat 71 de accidente, în care 21 de persoane și-au pierdut viața. Tot în această perioadă, cele mai multe sancțiuni au fost aplicate din cauza vitezei excesive.

„Comparativ cu situația înregistrată în aceeași perioadă a anului 2023, se constată o scădere atât a numărului accidentelor grave (-6), cât și a numărului de persoane decedate (- 4)”, transmite IPJ Hunedoara.

Cauzele principale care au determinat producerea accidentelor au fost: viteza, din care au rezultat 15 accidente grave, nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni, soldându-se cu 11 accidente grave și neacordarea priorității de trecere a pietonilor, în care s-au produs 8 accidente rutiere grave.

În cele 1030 de acțiuni organizate în trafic, polițiștii hunedoreni, au aplicat 35.421 de sancțiuni contravenționale, din care 15.896 se datorează depășirii vitezei legale, 1043 de sancțiuni, au fost date pietonilor care nu au respectat regulile de circulație, 342 de amenzi pentru depășire, 183 pentru conducere sub influența alcoolului și 79 de sancțiuni pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor.

„De asemenea, în urma controalelor în trafic au fost constatate 396 de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, dintre care 133 au vizat conducerea unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita admisă, 94 de infracțiuni de conducere fără permis, 50 conducere a unui autovehicul sub influența unor substanțe psihoactive și 13 refuzul ori sustragere de la prelevarea mostrelor biologice.
În cadrul activităților curente au fost reținute pentru fapte contravenționale ori pentru comiterea unor infracțiuni 2.495 de permise de conducere și au fost retrase, pentru neregulile constatate, 1.347 de certificate de înmatriculare”, mai precizează sursa citată.

Oamenii legii reamintesc tuturor participanților la trafic că acțiunile de control vor continua pe toată perioada iernii, să dea dovadă de responsabilitate pentru a se evita eventualele incidente

Recomandări pentru un trafic în siguranță pe timp de iarnă:

• Echipați vehiculul corespunzător sezonului rece: asigurați-vă că autoturismul este dotat cu anvelope de iarnă, iar lichidul de parbriz este rezistent la temperaturi scăzute. De asemenea, verificați funcționarea instalației de climatizare și a sistemului de iluminat.
• Adaptați viteza la condițiile de drum și vreme: pe drumurile acoperite de zăpadă, gheață sau polei, mențineți o viteză redusă și păstrați o distanță mai mare față de vehiculul din față pentru a preveni coliziunile.
• Evitați manevrele bruște: accelerarea, frânarea sau schimbarea bruscă a direcției pot duce la pierderea controlului asupra vehiculului.
• Nu conduceți obosiți sau sub influența alcoolului: aceste comportamente cresc semnificativ riscul producerii unor accidente grave.
• Asigurați o bună vizibilitate: curățați în mod regulat parbrizul, geamurile și oglinzile de gheață sau zăpadă înainte de a porni la drum.

Siguranța pe drumurile publice este responsabilitatea tuturor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *