Cetățean nepalez, bătut și jefuit, în Hunedoara
Potrivit polițiștilor de la IPJ Hunedoara, cetățeanul nepalez, ar fi fost agresat de un minor de 16 ani, în noaptea de miercuri spre joi, pe strada George Enescu, din Hunedoara. Adolescentul i-a aplicat lovituri în zona feței și l-a deposedat de portmoneul cu bani și documente, apoi a fugit. Inițial, cetățeanul străin, care a fost abordat cu insistențe de minor, ar fi încercat să-i dea o sumă de bani pentru a fi lăsat în pace, însă minorul l-a însoțit în drumul spre casa, apoi l-a agresat. După, aproximativ două ore de la această faptă, agresorul a fost identificat de polițiști, urmând a fi prezentat magistraților.
„Cetățean nepalez tâlhărit în cursul nopții, la Hunedoara. Cel bănuit de comiterea faptei a fost identificat de către polițiști la scurt timp de la comiterea faptei și reținut pentru 24 de ore
Un cetățean nepalez a fost victima unei tâlhării, în noaptea de 27 noiembrie a.c., în jurul orei 01.30. Fapta a fost comisă în municipiul Hunedoara, cetățeanul nepalez reclamând faptul că ar fi fost deposedat, prin violență, de o sumă de bani și de documentele personale.
În acest caz, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată la data de 27 noiembrie 2024, în jurul orei 03:30 de către tânărul din Nepal cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada George Enescu, din Hunedoara, deplasându-se către domiciliu, ar fi fost lovit de o persoană necunoscută, care i-ar fi sustras și o sumă de bani.
Tânărul le-a relatat polițiștilor că, în zona unui chioșc, a intrat cu el în vorbă un tânăr necunoscut. Nepalezul ar fi vrut să îi dea acelui tânăr o sumă de bani pentru a-l lăsa în pace, deoarece acesta era insistent și îl însoțea către casă, însă acesta l-a lovit cu pumnul în zona feței după care i-a luat portmoneul cu toți banii și documentele personale din mână și a fugit.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, iar în urma cercetărilor, în scurt timp, au reușit să îl identifice pe cel bănuit de comiterea tâlhăriei. Acesta este un minor în vârstă de 16 ani, din Hunedoara, care a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților, în vederea luării măsurilor legale.
Polițiștii Biroului Investigații Criminale Hunedoara continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care a avut loc infracțiunea. Polițiștii își reafirmă angajamentul de a proteja siguranța cetățenilor și de a acționa cu fermitate împotriva oricărei forme de infracționalitate și atrag atenția persoanelor care se deplasează în zone izolate (în special pe timp de noapte) să manifeste atenția față de bunurile persoanele și să nu afișeze, la vedere, sume de bani ori bunuri de valoare (bijuterii, telefoane mobile etc.) care ar putea atrage atenția celor certați cu legea .
În acest caz, polițiștii au recuperat și prejudiciul, constând în bani și documentele personale ale cetățeanului nepalez și le-au restituit. Bărbatul a mulțumit polițiștilor pentru profesionalism și promptitudine, subliniind că se simte recunoscător pentru sprijinul primit”, precizează sursa citată.