Astăzi, 20 de persoane au fost primite în audiență de primarul Devei

Primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus acționează pentru a rezolva problemele cetățenilor.

Astăzi, 7 noiembrie 2024, Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva a ascultat cu deschidere și atenție problemele expuse de cetățeni în cadrul audiențelor organizate la primărie.

Acest demers subliniază angajamentul administrației locale de a rămâne aproape de comunitate și de a răspunde nevoilor acesteia.

La audiențe au fost prezenți șefi și angajați ai direcțiilor și serviciilor de specialitate din cadrul primăriei.

Problemele principale ridicate de cetățeni au fost diverse: starea drumurilor, alimentare cu apă și canalizare, locuri de parcare, proiecte pentru copii și tineri, cadastru, construcții, investiții, taxe și impozite, asistență social.

Primarul Lucian Rus a declarat: „Consider esențial să ascult direct de la cetățeni ce dificultăți întâmpină și ce soluții propun. Aceste discuții îmi oferă o perspectivă reală asupra așteptărilor și nevoilor comunității noastre. Promit să acționez cu responsabilitate și promptitudine pentru a găsi soluții eficiente.”

Reamintim că audiențele se desfășoară în fiecare zi de joi, între orele 12:00-14:00, cu excepția zilelor nelucrătoare declarate prin lege.

Înscrierile pot fi efectuate la polițistul local aflat în holul Primăriei Municipiului Deva, pe baza cărții/buletinului de identitate, până la ora 11:00, inclusiv în ziua audiențelor.

 

 

Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *