Elevii șaguniști s-au întrecut în talente, la Balul Boboceilor din acest an
Bucurie, program de calitate și aplauze frenetice la Balul Boboceilor organizat de elevii claselor a VIII-a de la Școala „Andrei Șaguna” din Deva, pentru colegii lor mai mici, de clasa a V-a.
În „Săptămâna Verde”, ziua de joi, a fost dedicată boboceilor de clasa a V-a, care au trecut de la învățământul primar, la cel gimnazial.
Mare mi-a fost mirarea să văd Sala mare a Casei de Cultură din Deva, la capacitate maximă cu susținători, părinți, bunici, colegi, profesori, la evenimentul – concurs ce a debutat, înainte de anii 2008, dar cu mai multe întreruperi.
Povestea spectacolului „Vis printre frunze și flori”, începe cu un prezentator, în persoana „Anului Calendaristic”, ce și-a invitat la sfat fetele: cele patru anotimpuri și zeița pădurii. Ele au prezentat intrarea în concurs a celor 12 perechi de copii. Prima probă a constat într-un dialog inspirat între fată, care purta numele unei flori, și băiatul, care reprezenta un arbore.
De departe, prin interpretarea cu alură actoricească, s-a remarcat perechea trandafirul roșu, descris într-o manieră artistică de Karina și gustosul măr, personificat de Ianis. Publicul a apreciat și perechile formate din crizantemă și arțar sau sfiosul bujor în conversație cu mărețul nuc, unde perechile au rezonat.
Între probele obligatorii prin care trebuia să treacă concurenții, au destins atmosfera, colegii mai mici sau mai mari ai școlii.
Ei au interpretat muzică românească și internațională: muzica generațiilor de mult trecute, cum ar fi Margareta Pâslaru, cu melodia de sezon „Lasă-mi toamnă pomii verzi”, interpretă de Iosivoni Vivienne sau melodii folk pe versuri eminesciene și nu numai, interpretate la chitară de Miruna Raț, dar și hiturile celor mai în vogă artiști ai momentului, cum ar fi Lady Gaga sau Sia, interpretate de: Clara, Karina și Amalia, Adelina Dănilă, Daria Movilă, Melisa, Ana și Diana Mocanu.
Până la proba de dans, pe care boboceii trebuiau să o susțină în fața juraților, coordonatoarele Iulia Gașpar și Delia Savonea, care au fost sufletul spectacolului, au venit în fața publicului și cu elevii campioni la judo, antrenați de prof. Enache Ramona.
Bineînțeles că de pe scenă nu puteau lipsi momentele de folclor. Trebuie remarcat că, la școala „Andrei Șaguna” sunt elevi care apreciază muzica autentică românească.
Pe scena Casei de Cultură din Deva, Rebecca Pasca și Bianca Pahonțiu au jucat alături de Ansamblul Pădureanca, iar fetele Alesia Botezatu, Alexia Jurgiu, Luana Pantya, Sofia Borca, Alexandra Bârgău, frumos îmbrăcate în straie populare, au interpretat cu har melodii din folclorul românesc. Un moment savuros și îndelung aplaudat a fost și dansul țigănesc, pregătit de eleva Ionela Silvestru.
Dintre toate probele, pe care boboceii au avut de parcurs, cea mai dificilă a fost proba de cultură generală. Dat fiind faptul că, unitatea are în titulatură și „Școala Eco Europeană”, aceasta presupune o implicare accentuată în educația elevilor privind problemele de protejare a mediului. În acest sens, cele mai multe întrebări, au fost bazate pe cunoștințele de ecologizare, încălzirea globală, găsirea de soluții pentru a proteja natura și biodiversitatea.
Au fost întrebări grele, care, pentru unii concurenți au dat bătaie de cap, dar au fost și copii care au dat răspunsuri bune.
Juriul format din: prof. Sabina Clepșia, prof. Anca Hancheș – coordonator al programului Eco Școala, elevi din clasele a VIII-a, din partea Asociației de părinți ai școlii, Corina Iosivoni, a avut de deliberat câștigătorii.
Cu toții și au primit câte o diplomă de participare, iar după rezultatele stabilite de jurați și în aplauzele publicului, au fost desemnați următorii câștigători:
Mister BOBOCEL: Bogdan CURCĂ
Miss BOBOCEL: Isabel LINK
LOCUL II – Ana RUSU
LOCUL II – Tudor STĂTESCU
LOCUL III – Cristina BELEA
LOCUL III – Edmond COȚOLAN
MISS POPULARITATE – Antonia BĂLȚAT
MISTER POPULARITATE – Tudor ILIESCU
Din punct de vedere al scenariului și al organizării, programul s-a ridicat la înălțime. S-a văzut seriozitatea și munca coordonatorilor, care nu de puține ori a stârnit lacrimi, însă, după spusele șaguniștilor, care au intrat în culise să felicite profesorii îndrumătorii, evenimentul din acest an a fost cel mai bun și complex act artistic. Aici mai trebuie remarcat contribuția elevilor de clasa a VIII-a , care s-au implicat, cu totul în creația și scrierea literară a textelor.
Acest gen de spectacole-concurs, inspirate din filmele și serialele artistice, chiar dacă sunt organizate la nivelul clasei a V-a, ajută la cunoașterea și dezvoltarea laturii artistice a copilului, scot în evidență capacitatea copiilor de a se familiariza cu participarea la concursuri, de a socializa și de a învăța să își gestioneze emoțiile, atunci când sunt puși într-o situație în care trebuie să ia decizii.
Mirela POPA