E scris în stele – luni, 28 octombrie 2024
Aspectul astral principal al zilei este redat de cuadratura lui Venus de pe Săgetător cu Saturn, în retrogradare, de pe Pești. Unghiul celest analizat predispune la: necazuri, greutăţi, dezamăgiri, amânări, timiditate, pesimism şi blocaje emoţionale. Soluţia echilibrării acestor influenţe disonante şi a corectării deficienţelor esenţiale ale zilei stă în dezvoltarea personală a unor calităţi şi atitudini ce ne pot întări în plan emoţional şi psihologic. Aceste trăsături pozitive, care trebuiesc cultivate cu grijă, şi care ţin, mai ales, și de siguranţă afectivă, sunt: stăpânirea de sine, seriozitatea, stăruinţa, modestia, tactul şi diplomaţia.
Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:
BERBEC: Puteţi prezenta o stare mentală şi emoţională cumva mai confuză. Amânaţi, dacă se poate, activităţile intelectuale majore pentru o altă zi! Mult mai multă atenţie şi cu sănătatea, dar şi la intrigile adversarilor oculţi!
TAUR: Încercaţi să fiţi mai prudenţi şi economi în plan financiar. O femeie apropiată vouă s-ar putea să aibă parte de unele probleme mai semnificative. Căutaţi să nu daţi curs vreunui conflict cu prietenii.
GEMENI: În această zi persoana de alături se poate arăta cumva mai schimbătoare şi ceva mai puţin demnă de încrederea pe care i-o conferiţi. Atenţie şi în afaceri! Fiţi mai calculaţi şi rezervaţi în plan profesional!
RAC: Menajaţi-vă, cu mai mult interes, starea generală de sănătate. Totodată, la locul de muncă încercaţi să vă concentraţi mai atent asupra sarcinilor zilei. Nu este o zi tocmai bună pentru drumuri, studiu şi testări.
LEU: Fiţi mai tandri şi afectuoşi cu persoana iubită. Nu vă fie teamă în a vă reliefa latura sensibilă a firii! Atenţie şi cu banii, dar şi mai multă atenţie la un risc ceva mai semnificativ de accidente!
FECIOARA: Raporturile cu familia se pot arăta cumva mai volatile în această zi. Nu este o zi optimă pentru cumpărături pentru casă. În cuplu dacă apare vreun iz de ceartă, nu ambalaţi situaţia! Atenţie şi la probleme legale.
BALANŢA: Vă puteți arăta cumva mai emoţionali şi mai impulsivi în judecată! Căutaţi, pe cât posibil, să cugetaţi orice poziţie la rece! Mai multă atenţie şi la raporturile cu colegii de la job. Fiţi mai atenţi şi cu sănătatea!
SCORPION: Nu este o zi fastă pentru mari întreprinderi de ordin financiar. Aşadar, ar fi recomandat să nu realizaţi tranzacţii sau achiziţii mai mari în acest moment! În dragoste, însă şi în chestiuni ce ţin de copii, vi se pot releva unele probleme.
SĂGETĂTOR: Puteți prezenta o atitudine mai idealistă şi cam prea schimbătoare în această zi. Încercaţi să fiţi mai logici, mai realişti şi mai diplomaţi! Mai multă atenţie şi la unele probleme ce ţin de cămin ori de un părinte!
CAPRICORN: Vi se preconizează o stare emoţională mai tensionată şi cumva mai impulsivă. Încercaţi, pe cât posibil, să vă domoliţi aceste trăsături negative! În discurs evitaţi să fiţi acizi ori radicali cu cei din jur! Atenţie şi la călătorii!
VĂRSĂTOR: Vi se pot releva unele probleme şi amăgiri cauzate de unii prieteni. Nu puneţi la suflet aceste evenimente şi fiţi ceva mai îndurători! În cele ce ţin de bani vi se pot arăta unele pierderi ori alte situaţii păguboase.
PEŞTI: Puteţi avea parte de unele evenimente mai supărătoare în plan profesional. Încercaţi să treceţi peste, deoarece este vorba doar o zi mai puţin bună! Evitaţi să vă dezlănţuiţi în comportamente impulsive sau chiar combative!
Să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul mereu dispune!
Andrei SORA