Proiecte de investiții din județul Hunedoara, decontate de Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a alocat peste 251 milioane de lei pentru decontarea cheltuielilor aferente unor proiecte de investiții realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Fondurile vizează un total de 224 de obiective de investiții, finanțate în cadrul etapelor I și II ale programului.

”Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 251.976.684,43 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 224 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Astfel, pentru etapa I, a fost plătită suma de 17.306.087,37 de lei pentru 22 de obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 234.670.597,06 lei pentru 192 de proiecte”, arată reprezentanții Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Pentru județul Hunedoara, mai multe localități au beneficiat de fonduri pentru decontarea cheltuielilor realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Sumele alocate sunt: Lăpugiu de Jos: 414.469,86 lei; Călan: 3.768.806,43 lei; Geoagiu: 373.516,37 lei; Șoimuș: 420.275,26 lei; Teliucu Inferior: 141.025,86 lei;Vețel: 185.907,94 lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *