România a învins Lituania, scor 2-1

Reprezentativa României a învins, marţi seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, selecţionata Lituaniei, în etapa a patra a grupei C2 a Ligii Naţiunilor. Pentru tricolorii pregătiţi de Mircea Lucescu este al patrulea succes în tot atâtea meciuri disputate în actuala ediţie a competiţiei. România este lider în grupă.

Cu Gertmonas (Universitatea Cluj) si Lekiatas (FCU Craiova) în primul unsprezece, lituanienii au deschis scorul la Vilnius dintr-un penalti dictat de arbitrul scoţian Nicholas Walsh. Andrei Raţiu a comis henţ în careu, arbitrul şi-a menţinut decizia şi după verificarea VAR, iar Armandas Kucys a înscris de la 11 metri, în minutul 7. După zece minute, un jucător lituanian a lovit mingea cu mâna în propriul careu, după un corner, şi tricolorii au beneficiat de un penalti. A transformat Răzvan Marin, în minutul 18, şi a pus pe tabelă golul egalizator. Jucătorul de la Cagliari se află la al patrulea gol consecutiv înscris din penalti, în cele patru partide disputate în această ediţie de Liga Naţiunilor. Man a trimis în bară, în minutul 28, dar arbitrul de tuşă ridicase fanionul. Gertmonas a respins în minutul 30 la lovitura de cap a lui Drăguş. Iar Kucys ne-a dat emoţii în minutul 35, dar la pauză s-a intrat cu scor egal, 1-1. În partea secundă, Drăguşin a plecat pe contraatac în minutul 65, l-a găsit pe Man, iar acesta a pasat excelent pentru Drăguş. Atacantul de la Trabzonspor nu a mai ratat şi România a preluat conducerea pe tabelă, în minutul 65. Până la final Niţă a intervenit în minutul 81, dar gazdele se aflau în ofsaid. Lituanienii au cerut penalti în minutul 86, dar nu s-a dictat nimic şi tricolorii s-au impus la Kaunas, chiar dacă pe final au tremurat, mai ales la şutul lui Cernych, în minutul 90+1.

România este pe locul întâi în grupă, cu 12 puncte din patru meciuri. Pe locul secund se află Kosovo, cu 9 puncte, urmată de Cipru, cu 3 puncte şi Lituania, fără punct.

LITUANIA: Gertmonas – Lekiatas, Girdvainis, Tutyskinas (Milasius  59) – Sirvys (Cernych 75), Slivka, Vorobjovas (Matulevicius 80), Gineitis, Lasickas – Golubickas (Dolznikov 59), Kucys (G. Paulauskas 80). SELECŢIONER: Edgaras Jankauskas

ROMÂNIA: Niţă – A. Raţiu, Drăguşin, A. Burcă, Sorescu – R. Marin (Olaru 72), M. Marin, Stanciu – Man (I. Hagi 84), Drăguş, Mihăilă (Fl. Coman 72). SELECŢIONER: Mircea Lucescu

Cartonaşe galbene: Slivka 48, Kucys 77, Gineitas 85 / A. Burcă 63, Fl. Coman 90+3

Arbitri: Nicholas Walsh – Graeme Stewart, Calum Spence – Christopher Graham (toţi din Scoţia)

Arbitri VAR: John Beaton – Ross Hardie (ambii din Scoţia)

 

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *