Tineri și neliniștiți prinși cu droguri, într-o parcare din Deva

Dosar penal întocmit de către polițiști, ca urmare a depistării unor tineri de dețineau substanțe susceptibil a face parte din categoria celor interzise

La data de 12 octombrie 2024, în jurul orei 01:45, polițiștii Biroului Ordine Publică au observat într-o parcare din municipiul Deva 4 persoane ce stăteau lângă un autoturism, fiind vizibil agitate.
După legitimarea acestora, polițiștii au efectuat controlul corporal și controlul autoturismului (utilizat de unul dintre tineri, în vârstă de 21 de ani, din comuna Băița), în mașină fiind găsită o cantitate de substanță vegetală uscată, de culoare verde-olive, ambalată într-o mănușă din plastic, transparentă. Tot în autoturism, polițiștii au găsit și un cântar de mare precizie, ce prezenta fragmente vegetale uscate, de culoare verde-olive, iar pe scaunul din dreapta-față au găsit un portofel aparținând unui alt tânăr dintre cei prezenți, în vârstă de 18 ani, din comuna Vețel, în care se afla o cantitate de substanță solidă, transparentă, sub forma unui cristal.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, bunurile menționate fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor, de către polițiștii S.C.C.O. Hunedoara.

 

 

IPJ Hunedoara

foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *