Soț și soție găsiți fără suflare, într-o casă din zona Simeria

Un bărbat de 55 de ani și soția acestuia, în vârstă de 59 de ani, au fost găsiți morți într-un imobil din satul Sântandrei. Polițiștii ajunși la fața locului, au constata decesul și continuă cercetările în acest caz, însă nu exclud ca una dintre cauze să fie intoxicarea cu monoxid de carbon. Trupurile neînsuflețite a celor două persoane, au fost preluate de specialiștii de la medicina legală, pentru efectuarea necropsiei în stabilirea cauzei morți.

„Astăzi, în jurul orei 8.00, Poliția Orașului Simeria a fost sesizată cu privire la faptul că într-un imobil din satul Sântandrei este posibil ca două persoane să fie decedate.

În cel mai scurt timp, la fața locului s-au deplasat echipajele de poliție și cele medicale, care au constatat că, din păcate, cele sesizate se confirmă, cele două persoane (un bărbat de 55 de ani și o femeie de 59 de ani, ambii din localitate) fiind găsite decedate în locuința familiei.

Cadavrele celor doi au fost preluate de către specialiștii SJML Hunedoara, în vederea efectuării necropsiei și a stabili cauzei morții.

Din primele cercetări nu sunt suspiciuni cu privire la comiterea vreunei fapte cu violență, însă polițiștii continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care survenit decesul celor două persoane”, potrivit IPJ Hunedoara.

 

 

sursa foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *