Un tren cu 11 călători a rămas blocat între Merișor și Bănița. Din cauza vremii, salvatorii au intervenit, în mai multe zone din județ

Din cauza ploilor abundente, ce continuă să cadă și la această ora, salvatorii hunedoreni, au intervenit, în mai multe localități, pentru a elibera câteva drumuri județene de copaci căzuți atât pe drumuri, peste cabluri TV și internet, cât și peste linia de alimentare cu energie electrică a căii ferate Petroșani – Simeria, unde trenul Regio 2710 din directia Simeria – Petroșani cu 11 călători a rămas staționat între halta Merișor și Bănița. Decomandată, ISU Hunedoara anunță că, nu sunt gospodării inundate.

„În contextul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, echipajele de pompieri ale ISU Hunedoara au fost solicitați, până în acest moment, să intervină în următoarele situații:

  1. Pompierii din Orăștie au intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil, pe DJ 705 – Grădiștea de Munte.
  2. Un echipaj al Detașamentului Deva a intervenit pe DJ 687, în zona Cristur, unde carosabilul a fost acoperit cu apă din cauza refulării unui canal.
  3. Pompieri ai Gărzii de Intervenție Geoagiu au acționat în localitate, în „Cartierul muzicanților”, unde un canal de evacuare a refulat.
  4. În municipiul Hunedoara, un copac a căzut peste cabluri de televiziune și internet. Echipajele Detașamentului Hunedoara au intervenit și au degajat crengile de pe rețeaua de comunicații.
  5. În municipiul Deva, pe strada Aurel Vlaicu, a fost nevoie de intervenția pompierilor deveni pentru a elibera strada de un copac căzut pe carosabil.
  6. În această seară, pompierii Detașamentului Petroșani și echipe ale Regulatorului CFR au intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe linia de alimentare cu energie electrică a căii ferate Petroșani – Simeria, în zona Peștera Bolii. A fost întreruptă alimentarea curentului, iar trenul Regio 2710 Directia Simeria – Petroșani cu 11 călători a rămas staționat între halta Merișor și Bănița, până la ora 20.12.

Până la această oră nu sunt gospodării inundate sau afectate în alte moduri de precipitațiile din cursul zilei, ” precizează ISU Hunedoara.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *