Hunedoara, la coada clasamentului în ceea ce privește salariile

Un studiu recent realizat de Romanian Economic Monitor a arătat diferențele marcante dintre zonele dezvoltate și cele defavorizate ale României. Libertatea a discutat Szász Levente, coordonatorul proiectului și profesor la Universitatea Babeş-Bolyai – FSEGA, despre factorii care contribuie la această inegalitate economică. Potrivit profesorului Szász, discrepanțele economice din țară sunt influențate de accesul variabil la educație, stadiul infrastructurii și implicarea politică și administrativă în stimularea investițiilor private.

În ultimul deceniu, salariile medii din România au înregistrat o creștere semnificativă, triplându-se în termeni nominali, de la 1.579 de lei în 2013 la 4.584 de lei în 2023. Cele mai recente date publicate de INS arată că în iunie 2024 salariul mediu a ajuns la 5.176 de lei. Ajustând pentru inflație, creșterea în termeni reali a fost de aproximativ 89% în aceeași perioadă.

Totuși, aceste creșteri nu au fost uniforme la nivel național. De exemplu, în județul Ilfov, creșterea salariilor medii a fost de puțin peste 150%, în timp ce în județul Sibiu a depășit 250%. Aceste discrepanțe sunt reflectate și în salariile medii actuale: în Hunedoara, salariul mediu net este de 3.752 de lei, în timp ce în București ajunge la 6.428 de lei, conform datelor din luna mai 2024.

Discrepanțele sunt evidente și în analiza diferențelor dintre județe. Salariul mediu net din București este cu 71% mai mare decât cel din Hunedoara. Chiar și ajustând pentru diferențele de cost al vieții, această disparitate de 71% este considerabilă. În ultimele 12 luni, județele cu cele mai mici salarii medii nete au variat între Teleorman, Vrancea și Hunedoara.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *