Accident rutier pe autostrada A1, în zona Orăștie
Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs în această dimineață pe autostrada A1, în zona Orăștie.
Ajunse la locul evenimentului rutier, echipajele de salvatori ale Detașamentului Deva au constatat că în accident au fost implicate 2 autoturisme în care se aflau 5 persoane.
S-a acționat de urgență pentru acordarea primului ajutor pentru 3 dintre ocupanții autovehiculelor, un tânăr de 16 ani și alți 2 bărbați, în vârstă de 29, respectiv 36 de ani, toți fiind conștienți și cooperanți.
Cei 3 răniți au suferit diferite traumatisme și plăgi fiind transportate la UPU Deva, cu ambulanțele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara. Celelalte 2 persoane au fost evaluate și nu au necesitat îngrijiri medicale. Ele au refuzat transportul la spital.
Echipajele de pompieri au acționat cu 2 autospeciale de intervenție și 2 ambulanțe SMURD, iar SAJ Hunedoara a direcționat spre locul accidentului 2 ambulanțe cu echipaje medicale.
Pompierii au asigurat, totodată, măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, dar au acționat și pentru curățarea carosabilului.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de instituțiile abilitate.
ISU Hunedoara