Un saivan plin cu baloți a luat foc. Două utilaje agricole au fost distruse parțial

În seara zilei de luni, două echipaje de pompieri din Orăștie au intervenit, pentru a lichida un incendiu violent izbucnit la un saivan plin cu baloți de fân, din orașul Geoagiu. 

Din fericire, la fața locului, nu au  existat persoane sau animale. Din primele informații  primite de la ISU Hunedoara, cauza probabilă a incendiului ar fi fost căldura puternică degajată de un utilaj aflat în apropierea materialelor ușor inflamabile.

„Pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit, seara trecută, la un saivan aflat în zona extravilană a orașului Geoagiu.
Sosiți cu 2 echipaje de stingere și unul de prima ajutor, pompierii au constatat că, pe o suprafață de aproximativ 80 mp ardea generalizat saivanul plin cu baloți de fân.
Flăcările au cuprins și 2 utilaje agricole, un tractor și o balotieră, dar în incendiu nu au fost implicate persoane sau animale.
Pentru că saivanul se afla în camp, nu a existat riscul de propagare a incendiului la la alte clădiri sau amenajări,
Au ars aproape 20 de tone fân si s-au degradat alte aproximativ 50 de tone, dar flăcările au distrus partial și cele 2 utilaje agricole surprinse in incendiu.
Cauza probabilă a incendiului a fost căldura puternică degajată de un utilaj agricol aflat în apropierea materialelor ușor inflamabile”, informează ISU Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *