DSP Hunedoara: Au crescut cazurile de tuse convulsivă sau „tuse măgărească” și cazurile de rujeolă. Medicii recomandă vaccinarea

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Hunedoara desfășoară pe parcursul lunii august 2024 activități de informare, educare și comunicare în cadrul Campaniei Luna Națională de Prevenire a Bolilor Transmisibile.

În acest an, campania subliniază importanța vaccinării împotriva gripei și a tusei convulsive. Vaccinarea oferă protecție față de îmbolnăvire și previne răspândirea acestor agenți patogeni între membrii familiei, prieteni, colegi de muncă, colegi de clasă și în comunitatea extinsă.

Gripa, deși de cele mai multe ori, este considerată o afecțiune banală, este o boală infecțioasă foarte contagioasă, cu morbiditate și mortalitate semnificative.

În fiecare an, gripa sezonieră este responsabilă pentru până la 50 de milioane de cazuri simptomatice în Uniunea Europeană/Spațiul Economic European (UE/SEE) și 15.000-70.000 de cetățeni europeni mor din cauze asociate gripei.

În ciuda duratei de obicei scurte a bolii, povara anuală economică și medicală a gripei este substanțială.

În România, în sezonul 2023-2024 au fost confirmate cu laboratorul 2.246 cazuri de gripă, activitatea gripală fiind similară cu cea înregistrată din Europa, observându-se un trend ascendent,  cu 4-5 săptămâni mai tardiv față de cel din sezonul precedent.

Chiar dacă vaccinarea este cea mai eficientă formă de prevenire a gripei, în ultimele sezoane s-a observat o scădere a numărului de doze de vaccin gripal administrate.

O acoperire vaccinală scăzută, va duce atât la acumularea de indivizi susceptibili, cât și la scăderea imunității populației. Astfel, ne vom putea confrunta cu o creștere a severității viitoarelor  sezoane de gripă.

Tusea convulsivă sau „tusea măgărească” este o boală acută infecțioasă, cu contagiozitate crescută, produsă de bacteria Bordetella pertussis. Afecțiunea este deosebit de periculoasă pentru sugari și copii mici, deoarece poate determina complicații grave (pneumonie, encefalită etc.) și chiar deces. Se estimează că imunitatea determinată de boală nu este permanentă, ceea ce explică reinfecția frecventă a unor pacienți.

În Europa, de la jumătatea anului 2023 a fost raportată o creștere a numărului de cazuri de tuse convulsivă. Creșterea a continuat în anul 2024, unele țări raportând decese cauzate de această boală.

Creșterea cazurilor pare să afecteze toate grupele de vârstă, majoritatea cazurilor fiind diagnosticate în rândul copiilor de 15-19 ani și în rândul persoanelor vaccinate.

În primele 6 luni ale anului 2024, în România au fost înregistrate 417 cazuri de tuse convulsivă, majoritatea la copii, cei mai afectați fiind nou-născuții și copiii din grupa de vârstă 1-4 ani.

Au fost înregistrate două decese, ambele la sugari, în municipiul București și în județul Iași.

Tusea convulsivă poate fi prevenită prin vaccinare. În România, schema de vaccinare a copiilor împotriva tusei convulsive presupune vaccinarea cu trei doze de vaccin hexavalent DTPa-VPI-HB-Hib, administrate la vârsta de 2, 4 și 11 luni, urmate de un prim rapel la vârsta de 5-6 ani și un al doilea rapel la 14 ani.

Ulterior, este necesar un rapel din 10 în 10 ani.

Vaccinarea împotriva tusei convulsive se efectuează în cabinetele medicilor de familie.

 

Situația cazurilor de gripă și tuse convulsivă în județul Hunedoara:

NUMĂR CAZURI 2024 (sem. I) 2023 2022
GRIPĂ 469 334 210
TUSE CONVULSIVĂ 16 1 0

 

 

Rujeola este o boală infecțioasă, care se transmite cu ușurință mai ales la copiii nevaccinați, iar, uneori, evoluția este gravă și pot apărea complicații.

Rujeola este una din cauzele principale de deces la copiii mici, cu toate că sunt disponibile vaccinuri sigure. Pe plan global, această boală prevenibilă prin vaccinare, cu infecțiozitate ridicată, rămâne una din cauzele principale de mortalitate la copii, conducând la decese, în fiecare zi.

Având în vedere creșterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum și numărul mare de spitalizări în secțiile de pediatrie și boli infecțioase al copiilor infectați, Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, în data de 5 decembrie 2023.

 

NUMĂR CAZURI RUJEOLĂ ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA 2024 (sem. I) 2023
284 119

 

Deși COVID-19 nu mai reprezintă urgență de sănătate publică de importanță internațională, având în vedere faptul că SARS-CoV-2 va continua să circule și este posibilă apariția de noi variante/sub-variante ale virusului, de îngrijorare (VOC) sau de interes (VOI), care să genereze transmisibilitate și/sau severitate mai mare, este necesară continuarea supravegherii epidemiologice a Sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19) într-o nouă abordare.

 

Situația cazurilor de sindrom respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19) în ultima lună la nivel național și în județul Hunedoara:

INFECTIE SARS- CoV-2 NAȚIONAL JUDEȚUL HUNEDOARA
SĂPT. 29.07-04.08.2024 5370 46
SĂPT. 22-28 IULIE 2024 3446 49
SĂPT. 15-21 IULIE 2024 2015 33
SĂPT. 08-14 IULIE 2024 1256 15
SĂPT. 01-07 IULIE 2024 689 11

 

Orice persoană care prezintă cel puțin unul din următoarele semne și simptome:  tuse, febră, scurtarea respirației, debut brusc al anosmiei (lipsa mirosului), ageuziei (lipsa gustului) sau disgeuziei îndeplinește criteriile clinice pentru Sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19).

Campania națională de Informare Educare Comunicare (IEC) LUNA NAȚIONALĂ DE PREVENIRE A BOLILOR TRANSMISIBILE, este coordonată metodologic de Ministerul Sănătăţii prin Institutul Naţional de Sănătate Publică şi este implementată local de Direcţiile de Sănătate Publică judeţene.

Pe teritoriul național, sub sloganul: „Vaccinarea salvează vieți!” se vor derula activităţi de implicare a personalului medical și de informare a populației.

Se va evidenția faptul că vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei și tusei convulsive.

Întârzierile în vaccinare și absența vaccinării îi expun pe cei vulnerabili la riscul de îmbolnăvire și, mai ales, de complicații ale bolii, inclusiv deces, și cresc șansele de răspândire în colectivități și în comunitate a agenților patogeni care le cauzează.

 

Vaccinarea salvează vieți!

 

 

DSP Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *