Arestată preventiv, pentru 30 de zile, sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie

La data de 03 august 2024, în jurul orei 19:35, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată despre faptul că, în comuna Băița, a avut loc un conflict între două persoane, fiind solicitată și ambulanța la fața locului.

Polițiștii care s-au deplasat în cel mai scurt timp la caz, au identificat o femeie în vârstă de 55 ani, din comuna Băița, cu privire la care au stabilit că, în urma unui conflict spontan, l-ar fi lovit cu un corp ascuțit, în zona abdomenului, pe fiul ei vitreg, în vârstă de 53 ani, din comuna Băița, acesta fiind transportat de urgență la Spitalul Județean Deva.

În cauză, polițiștii Biroului de Investigații Deva au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, iar în urma administrării probatoriului au dispus reținerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a femeii. Aceasta a fost depusă în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Deva, iar la data de 04 august a.c, Judecătoria Deva a dispus, față de cea în cauză, măsura arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *