ASOCIAȚII DE PROPRIETARI. Cine și în ce condiții poate contesta lista de plată a cheltuielilor comune
Lista cheltuielilor asociației de proprietari este întocmită, lunar, de către administratorul asociației și trebuie afișată la avizier în termen de cel mult 5 zile de la primirea ultimei facturi de la furnizorii de servicii – conform legii care reglementează activitatea asociațiilor de proprietari. Înainte de afișare, documentul trebuie supus verificării cenzorului sau comisiei de cenzori și, de asemenea, trebuie aprobat de către comitetul executiv al asociației.
Niciun proprietar din condominiu nu este exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune.
Legea prevede însă dreptul proprietarilor de a contesta lista de plată a cheltuielilor asociației de proprietari și de a solicita recalcularea cotelor de întreținere. De altfel, acesta este primul și cel mai important pas pe care un proprietar îl poate face atunci când constată în cadrul listei erori de repartizare a cotelor de contribuție, un număr mai mare sau mai mic de persoane introduse la plată sau un consum de apă nejustificat.
Contestația se adresează, în scris, președintelui asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată – potrivit art. 28 alin. 3 din Legea nr. 196/2018. La rândul său, președintele asociației are obligația să răspundă la contestație, în scris și punctual, în cel mult 10 zile de la primirea acesteia.
Dacă președintele nu răspunde în termenul legal sau dacă răspunsul este nesatisfăcător, proprietarii au la dispoziție următoarele opțiuni:
- se pot adresa, în scris, comitetului executiv și cenzorului/comisiei de cenzori
- se pot adresa, în scris, compartimentului specializat în sprijinirea, îndrumarea și controlul asociațiilor de proprietari din cadrul administrației publice locale
- pot sesiza instanța de judecată
DE REȚINUT! Proprietarii din condominiu au dreptul să fie informați în legătură cu toate aspectele care privesc activitatea asociației de proprietari. De asemenea, au dreptul de a primi explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile comune, dar și dreptul de a solicita în scris și de a primi copii după orice document al asociației.
În vederea bunei informări a proprietarilor, reprezentanții asociației amplasează la loc vizibil un avizier la care sunt afișate documente, conform reglementărilor legale în vigoare.
IMPORTANT! Atât reprezentanții, cât și membrii asociațiilor de proprietari din municipiul Deva pot solicita Direcției de Asistență Socială Deva sprijin, îndrumare sau consiliere privind obligațiile și drepturile ce le revin, potrivit legii, în administrarea proprietății comune, la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartiment Asociații de Proprietari), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.
Direcția de Asistență Socială Deva