Al cincilea „tezaur uman viu” în judeţ. Moţul care face lemnul să cânte
„Ani de zile îţi ia să înveţi să faci fluiere! Şi trăbă să ai pasiune, să te tragă sufletul. Dacă nu ai rădăcini … Aci, tăt satul făcea fluiere. Era suta de numere de casă. Pe vremuri. Lucrau şi pe la baie (mină – n. red.), la pădure, da’ erau care munceau numa’ acasă. Lucrau iarna şi treceau aicea, pe la Colţu’ Strâmbei, se duceau la Izvorul Crişului şi în Avram Iancu. Să duceau la moţi, pă jos! Şi eu am fost, de multe ori. Fluierele le cumpărau moţii şi plecau cu ele în ţară. Duceau ciubere, fluiere, buţi, butoaie, tăt felul”, îşi aminteşte Petru Mateş, moţul declarat recent „tezaur uman viu”.
Petru Mateş este unul dintre românii înzestraţi cu mare har, talent pentru care: „Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, organism de specialitate al Ministerului Culturii, a hotărât acordarea titlului onorific de TEZAUR UMAN VIU”. Meşterul fluierar a ajuns unul dintre cele „14 persoane purtătoare, creatoare și păstrătoare de patrimoniu cultural imaterial” şi apare chiar la mijlocul listei, cu numărul 7: „MATEȘ Petru, jud. Hunedoara, domeniul: prelucrarea lemnului, confecționare instrumente muzicale, nr. DPC 1958/21.03.2024”.
Oamenii locului îi spun „Petrică”. Meşterul are în şoprul său din curtea casei din satul Dumbrava de Sus o mulţime de piese care atrag admiraţia, dar este cunoscut pentru fluierele sale: „Lucrez în lemn de tufă (alun, n. red), în lemn de cireş, de prun, de sânger. Dacă ştii să le faci să cânte, nu contează soiul, doar la culoare. Alegi lemnul şi apoi cu sfredelul dăt dai la mână. Fierul trăbă să meargă pă inima lui, dacă lemnu-i drept. Dacă nu, să sparge şi nu-i mai bun. Vine făcut rostul cu cuţite”. După rost, gaura oblică din partea de sus, se făcea cu mare, mare atenţie, apoi cele şase găuri, „ochii”: se marcau prima dată cu un „împungător”, apoi se măreau cu un fier înroşit în foc. Se punea dopul, apoi fluierul se şlefuia şi se decora.
Odinioară numit „Juncu”, satul Dumbrava de Sus era vestit în Apuseni ca aşezarea meşterilor de fluiere. Fluierele erau aşa bine făcute, că li se dusese faima în ţară, nu doar în ţinutul moţilor crişeni. Până şi eroul Avram Iancu avea fluiere din vechiul Juncu. Când a murit, pe prispa unei case moţeşti din Baia de Criş, Iancu mai avea la el o năframă zdrenţuită şi fluierul de cireş din care îi plăcea atât de mult să doinească.
Cu trecerea anilor, moţii care ştiau să facă lemnul să cânte s-au împuţinat, casele s-au părăsit. Acum, în sat, mai este doar Petru Mateş care cunoaşte acest meşteşug. Pentru oaspeţi, tocmeşte imediat o mică expoziţie cu lucrurile făurite de el în lemn: ouă încondeiate, cruci încrustate, rotiţe sau stâlpişori de lemn, cu simboluri ancestrale. Desenele sunt realizate din sute de mici şanţuri, în zeci, sute de oră de muncă: „Lucra tăticu’ fluiere. L-am văzut cum ştie să lucre, mai încercam şi eu, mai stricam sau mai făceam… Aşa te înveţi. Am lucrat mai mult din ’91 încoaci, când o murit el. Erau mai mulţi fluieraşi atunci şi mi-or cerut să le dau sfredelele şi cuţitele ce le aveam, da’ nu le-am dat! Am zis că vreau eu să mă învăţ.”
Pe cât sunt lucrările sale de frumoase, pe atât sunt şi poveştile din viaţa sa de grele şi pline de amar: satul plin de viaţă pe care îl ştia este dus, rudele s-au mutat la ceruri şi nu doar singurătatea îl apasă, ci şi traiul greu. La 71 de ani, bolnav şi cu mâinile rănite de accidente, Petru Mateş mai că era să lase lucrul cu lemnul. „Mâinile ca mâinile, da’ ochii. Vedeam ca prin ceaţă, nici nu am ştiut că am diabet. Am plătit tare mult pentru ochi. Numa’ cristalinul îi 17 milioane… De la mine, din ajutorul social…”, se necăjeşte bărbatul. „Asta e ţara. Din ajutor social, trăieşte un meşter popular!”, exclamă el.
Unul dintre oameni care l-a ajutat mereu este muzeograful Monica Duşan. Ea este şi cea care s-a gândit că meşterul din Dumbrava merită să intre în galeria oamenilor tezaur : “I-am zis primarului din Ribiţa, primăria a făcut demersurile, eu am lucrat la dosar, am adunat hârtiile. Lucrează Petrică al nostru, dar nu mai face multe piese ca odinioară. Se simte mai bine, a fost şi la expoziţia organizată, în primăvară, la Muzeul Satului Bănăţean. A primit cu mare bucurie vestea că este tezaur uman viu, acum este fericit!”
Județul Hunedoara are în prezent cinci personalități cărora li s-a decernat titlul de „Tezaur Uman Viu”: pe lângă Petru Mateş, este taragotistul Pera Bulz în 2012, meșterul în prelucrarea lemnului și metalului Mircea Lac în 2018, rapsodul popular Cosana Vinca în 2021 și olarul Petru Borza în 2022. Programul vizează identificarea și recunoaşterea la nivel național a celor care sunt creatori și păstrători ai valorilor tradiționale și care fac, prin talentul și efortul lor, dovada caracterului excepțional al performării, fiind capabili să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind, astfel, la asigurarea viabilității acestuia în cadrul comunităților.
Laura OANA
GALERIE FOTO
