DAS Deva distribuie tichetele sociale pentru grădiniță

Direcția de Asistență Socială Deva distribuie, începând de marți, 18 iunie 2024, tichetele sociale pentru grădiniță, aferente lunii mai.

Stimulentul educațional se acordă preșcolarilor din familiile care au stabilit dreptul la venit minim de incluziune și este condiționat de prezența zilnică a copiilor la grădiniță.

 

Potrivit Serviciului Beneficii și Servicii Sociale, un număr de 13 preșcolari, cu vârste între 3-6 ani, din municipiul Deva, beneficiază de tichetele sociale aferente lunii mai 2024.

 

Tichetele pentru grădiniță pot fi ridicate din Piața Centrală Deva, etaj 1, biroul nr. 22, după următorul program: luni – joi, între orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00 sau vineri, între orele 8:00-11:00.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numărul de telefon 0755.878.738, în timpul programului de lucru.

 

În prezent, tichetul social pentru grădiniță are o valoare nominală de 132 lei/copil/lună și poate fi utilizat pentru achiziționarea de produse alimentare și de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite.

 

Stimulentul educațional se acordă lunar, pe tot parcursul anului școlar. De la începutul anului școlar 2023–2024, prin Direcția de Asistență Socială Deva au fost distribuite 72 de tichete sociale, în valoare totală de 9.072 lei – în creștere cu 14% față de anul școlar precedent.

 

Tichetele pentru grădiniță sunt finanțate de la bugetul de stat și se acordă în scopul stimulării participării în învățământul preșcolar a copiilor din familii defavorizate și al creșterii accesului acestora la educație. Conform legii, stimulentul educațional nu se ia în calcul la stabilirea veniturilor în baza cărora se acordă beneficii de asistență socială.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *