Cinci persoane implicate într-un accident rutier, în Hunedoara
O șoferiță de 48 de ani a intrat în contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină care circula regulamentar, în după-masa zilei de miercuri. În urma impactului, atât șoferul, care circula regulamentar, împreună cu un minor, în calitate de pasager, cât și șoferița, în mașina căreia erau alți doi pasageri, au suferit traumatisme fiind necesar transportul la spital.
„La data de 05 iunie 2024, în jurul orei 15:35, o femeie de 48 ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 687 D, din direcția localității Hășdău, spre Hunedoara, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula regulamentar din sensul opus de un bărbat de 35 de ani, din comuna Toplița.
În urma impactului, a rezultat rănirea celor doi conducători auto și a doi pasageri cu vârste de 58 și 70 ani, aflați în autoturismul condus de către femeia de 48 de ani și a unui minor de 15 ani, aflat în autoturismul condus de către bărbat.
Victimele au fost preluate și transportate de către echipajele medicale sosite la fața locului, în vederea evaluării și acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, precizează IPJ Hunedoara