Un băiat de 8 ani, din Deva, a primit pe telefonul mobil fișiere video cu caracter pornografic

Mama unui copil de 8 ani, din Deva, a sesizat poliția că, băiatul ei, care se afla acasă, a primit pe telefonul mobil două fișiere video cu caracter pornografic. Polițiștii au reușit să identifice autorul, fiind vorba de un bărbat de 47 de ani, din Caracal. După mai multe cercetării, se pare că bărbatul a trimis mai multor persoane acest gen de fișiere. Pe numele individului a fost deschis dosar penal pentru coruperea sexuală a minorilor.

 

„La data de 24 mai 2024, la sediul Poliției Municipiului Deva s-a prezentat o femeie din municipiul Deva, care a sesizat faptul că, în timp ce fiul ei, în vârstă de 8 ani, se afla la domiciliul său, a fost incitat de un bărbat prin intermediul unei  aplicații de telefonie mobilă la comiterea unui act de natură sexuală (bărbatul necunoscut i-a transmis minorului, pe telefonul mobil, două fișiere video cu caracter pornografic).

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului Investigații Criminale Deva  au reușit să îl identifice pe cel bănuit de comiterea infracțiunii reclamate, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt, iar în cursul zilei de 25 mai 2024, acesta a fost escortat la sediul Poliției Municipiului Deva, în vedere continuării cercetărilor, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea sexuală a minorilor.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul a contactat telefonic, aleatoriu, mai multe persoane necunoscute, cărora le trimitea fișiere video, prin care le incita la comiterea unui act de natură sexuală.

La data de 25 mai 2024, polițiștii Biroul de Investigații Criminale Deva au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore, iar la data de 26 mai a.c., magistrații Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva a dispus, față de cel în cauză, măsura preventivă a controlului judiciar”, precizează IPJ Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *