E scris în stele – miercuri, 29 mai 2024

Aspectarea astrală reprezentativă a acestei zile este redată de cuadratura Lunii de pe Vărsător cu planeta Mercur de pe Taur. Acest eveniment ceresc ne poate provoca stări de: indispoziţie, agitaţie, îngrijorare, nehotărâre, indiscreţie şi lipsă de concentrare mentală. Cheia remedierii acestor predispoziţii astrologice mai turbulente stă în dezvoltarea personală a unor trăsături şi atitudini ce ţin de: amabilitate, adaptabilitate, sociabilitate, amiabilitate şi blândeţe în manifestări.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Relaţiile amicale pot cunoaşte o natură ceva mai schimbătoare pentru această zi. Nu vă încredeţi prea mult în promisiunile prietenilor! În plan financiar se pot releva unele încurcături, aşadar fiţi ceva mai grijulii cu banii.

 

TAUR: Unele întâmplări legate de latura profesiei vă pot dezamăgi, iar relaţionarea cu şefii va fi ceva mai confuză. Încercaţi să nu vă orientați spre direcții neprioritare şi adoptaţi o atitudine ceva mai eficace și organizată.

 

GEMENI: Puteţi fi intoxicaţi cu unele veşti sau informaţii false sau doar parţial adevărate. Fiţi, aşadar, mult mai înţelepţi! Încercaţi să vă concentraţi mai atent asupra sarcinilor cotidiene şi fiţi ceva mai practici și realiști.

 

RAC: Ar fi indicat să vă ancoraţi cumva mai stabil latura emoţională, controlându-vă ieşirile nepotrivite. Se pot isca și unele divergențe cu prietenii. Unele dintre planuri voastre de viitor pot cunoaşte un blocaj.

 

LEU: Relaţia cu persoana iubită va cunoaşte o implicare mai nesatisfăcătoare. Este foarte indicat să puneţi la punct orice eventuală neînţelegere apărută. În carieră nu vă asumaţi prea multe responsabilităţi.

 

FECIOARA: Vi se pot ivi unele mici tulburări în activitatea de la locul de muncă. Nu este o zi fastă pentru învăţare, testări şi călătorii, aşadar vă recomand să amânaţi aceste activități pentru o altă zi mai fastă din punct de vedere astral.

 

BALANŢA: Vă puteţi lovi de unele neplăceri în iubire, dar și în chestiuni ce ţin de popularitate. Din păcate, se prea poate să nu fiţi apreciaţi la justa voastră valoare. Există și un minor risc de accidente cauzate de neatenţie.

 

SCORPION: Relaţionarea cu familia nu va fi tocmai foarte grozavă în această zi. Încercaţi, cu mai multă înţelegere, să depăşiţi aceste impasuri. Nu este o zi favorabilă, în general, pentru tranzacţii, negocieri şi afaceri.

 

SĂGETĂTOR: Veţi avea parte de o stare lăuntrică mai idealistă şi visătoare. Nu vă este indicat să vă ocupaţi de chestiuni ce necesită o atitudine mai pragmatică şi pământeană. Fiţi mai atenţi și cu sănătatea!

 

CAPRICORN: Încercaţi să fiţi mai economi cu resursele voastre financiare. Nu este o zi favorabilă pentru planuri de ordin material. În dragoste se pot ivi unele neînţelegeri cu persoana iubită, însă abordabile cu puţin tact și diplomație.

 

VĂRSĂTOR: Astrele vă indică mai sensibili, romantici şi imaginativi. Este o zi benefică pentru a vă dărui artei, literaturii şi frumosului. Însă, vi se pot reliefa și unele discuţii în contradictoriu cu familia. Nu este o zi fastă pentru relocări.

 

PEŞTI: Puteți dispune de o concentrare mentală şi emoţională cumva mai slabă. Este absolut necesar să fiţi mai atenţi şi implicaţi în sarcinile zilei. Nu este o zi fastă pentru călătorii, învăţare şi discuţii serioase, importante.

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar voi dispuneţi!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *