Cupa României: Corvinul s-a calificat, în premieră, în finala Cupei României, după 3-1 cu FC Voluntari
Echipa Corvinul Hunedoara a învins miercuri, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia ilfoveană FC Voluntari, şi este prima calificată în finala Cupei României. Hunedorenii vor juca pentru prima oară în istorie finala acestei competiţii.
Gazdele au deschis scorul la Hunedoara, prin Antonio Manolache, care a înscris simplu, din careu, în minutul 20. Oaspeţii au egalat prin Daniel Florea, după o greşeală a apărătorilor hunedoreni.
La pauză s-a intrat cu scor egal, 1-1, dar, în repriza secundă, gazdele au tranşat meciul în favoarea lor. Mai întâi a marcat Alexandru Neacşa, în minutul 61, apoi elevii lui Florin Maxim au făcut 3-1 prin Marius Coman. Acesta a fost şi scorul final, iar Corvinul se califică meritat în finala Cupei României, după ce a fost prima în grupa 1 a competiţiei, unde a învins, printre altele, pe Sepsi şi Chindia Târgovişte, iar în sferturi a dispus cu 4-0 de CFR Cluj.
news.ro
sursa foto: Facebook