Conferință Cornel Constantin Ciomâzgă: DESPRE SĂNĂTATE ÎNTR-UN VEAC AL BOLILOR

Parohia Ortodoxă Hunedoara V organizează în data de 14 aprilie 2024, de la ora 18:00, în Catedrala Eroilor din Parcul Tineretului, Conferința DESPRE SĂNĂTATE ÎNTR-UN VEAC AL BOLILOR și prezentarea cărții APOCALIPSA why not, susținute de scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă.

Cuvântul de deschidere va fi rostit de pr. Ioan Tiric, parohul Catedralei Eroilor.

 

Unul dintre cei mai importanţi publicişti ai anilor ’90, întemeietor şi director al unor importante publicaţii şi al primelor posturi de radio private din România, Profesor la Facultatea de Jurnalistică, Mentor al celor mai mari gazetari de astăzi, Cornel Constantin Ciomâzgă este, prin cărțile sale, autorul unui nou gen literar: Romanul Catehetic Realist.

LUCRAREA – recunoscut ca fiind  „cel mai căutat roman post-revoluţionar”, și SE ÎNTORC MORŢII ACASĂ – un alt best seller,  considerat  „un autentic manual pentru tămăduit suflete” și, desigur cel mai nou – APOCALIPSA WHY NOT – pe care îl va prezenta cu ocazia acestui eveniment. Acest din urmă este, după cum au numit’o croncarii “o carte mare și rară”, vorbind despre mari și neștiute adevăruri, despre renașterea și  reînnoirea lumii, și mai ales despre o altfel de viață. O carte care redefinește condiția binelui și a relației omului cu Dumnezeu.

Scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă va susține o prelegere cu totul specială, pe un subiect în premieră: DESPRE SĂNĂTATE ÎNTR-UN VEAC AL BOLILOR!

Prof. Ciomâzgă propune identificarea acelor locuri ascunse ale sănătății unde se nasc și evoluează bolile cele mari și grele, dar și cum pot fi acestea stopate și eradicate.

Subiectul acestei deosebite prelegeri este rodul unor osteneli de peste 20 de ani.

Este un subiect de mare interes pentru fiecare om și o șansă de a lua parte la un astfel de eveniment.

Intrarea va fi liberă.

Organizatorul evenimentului este Parohia Ortodoxă Hunedoara V, preot paroh Ioan Tiric.

 

 

 

CÂTE CEVA DESPRE Cornel Constantin CIOMÂZGĂ

 

S’a născut la 28 martie 1956. A debutat sub pseudonimul Cornel Cupşa, publicând între anii 1980-1990 tablete satirice, eseuri şi versuri în presa vremii din România. În 1990 a fost redactor la Revista „Zig-Zag”, săptămânalul cu cel mai mare impact şi tiraj post-revoluţionar din România.

A fost redactor la Săptămânalul „Tinerama”. În 1991 a fost redactor-şef al primului post de radio particular din România: „Fun-Radio“. Între anii 1992 şi 1996 a fost Director General la „Radio Tinerama”. Între 1993 şi 2003 a fost Preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni – Filiala România.

A fost profesor la Facultatea de Jurnalistică, fiind autorul cursurilor: „Arta interviului şi Talk-show-ul“ şi „Reportajul de la relatare la literatură”. A fost Director Media la Forumul Internaţional „Adunarea regiunilor Europei de la Iaşi 1998“.

În 2000 a realizat filmul documentar „SEMNE” vorbind pentru prima dat despre moaştele preotului Ilie Lăcătuşu. În 2001 a realizat primul Curs de Psihologie Creştin Ortodoxă. Între anii 1990 şi 2002 a fost publicist, scriind editoriale, interviuri, comentarii, eseuri şi reportaje pentru publicațiile: „România Liberă”, „Zig-Zag”, „Tinerama”, „Ziua”, „Libertatea”, „Lumea Liberă” — New York, „Curentul” şi altele.

În 1990 a creat primul format de emisiune talk-show din România. A realizat astfel peste 200 de emisiuni talk-show radiofonic cu cele mai importante personalităţi ale vremii. În anul 2004 a publicat prima sa carte LUCRAREA, care a devenit îndată best seller. În 2014 a publicat SE ÎNTORC MORȚII ACASĂ, cel de’al doilea best seller.

Activitatea sa, răsplătită cu numeroase premii

Activitatea sa profesională a fost răsplătită cu numeroase premii:

– Premiul Marconi pentru activitate publicistică,

– Premiul Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni,

– Premiul Fundaţiei Secolul XXI.

– Premiul Asociaţiei 21 Decembrie.

– Premiul Comitetului Naţional UNICEF.

– Premiul de Excelență la Festivalul Internațional de Carte – Cluj 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *