Ministerul Finanţelor lansează o nouă ediţie a programului de titluri de stat Fidelis, între 8-17 aprilie

Ministerul Finanţelor lansează, în perioada 8-17 aprilie, o nouă ediţie a programului de titluri de stat FIDELIS, în care donatorii de sânge primesc cea mai bună dobândă.

„Ministerul Finanţelor şi „Morning Glory cu Răzvan Exarhu”, Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti, lansează, în perioada 8-17 aprilie, o nouă ediţie a programului de titluri de stat FIDELIS, în care donatorii de sânge primesc cea mai bună dobândă”, anunţă ministerul.

Tranşa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţa la un an, având o dobândă de 7%, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediţii.

De asemenea, un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condiţiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 iulie 2023.

„Fidelis creează în jurul său un cerc virtuos de progres, prin echilibrul între stabilitate şi solidaritate. Investiţiile în instrumente cu grad mic de risc ca acesta oferă protecţia capitalului investit, un flux constant de venituri neimpozabile şi diversificarea portofoliului de investiţii. Mai mult, prin implicarea în astfel de proiecte, investitorii aduc beneficii sociale tangibile: printr-o singură donare salvează până la trei vieţi, primind la schimb dobânda cea mai bună. Dincolo de acestea, răspundem şi celor care caută un instrument în valută, având dobânzi de până la 5% pentru tranşa în euro”, a precizat ministrul Marcel Boloş.

Totodată, în afară de tranşa specială, ediţia FIDELIS care debutează luni, 8 aprilie, va conţine şi emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadenţe de 1 an şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%, şi titluri de stat în euro, cu scadenţe de 1 an şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4%, respectiv, 5%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale şi Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.

În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.

Deţinătorii de titluri de stat FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *