L-ați văzut? Bărbatul este dat dispărut de duminică seara
La data de 19 martie 2024, în jurul orei 10:21, Poliția Orașului Simeria a fost sesizată prin serviciul 112, de către o femeie cu privire la faptul că soțul său BOROȘ SERGIU IULIAN a plecat în mod voluntar de la domiciliu în data de 17.03.2024 în jurul orei 20, lăsând în cutia poștală a imobilului telefonul mobil și banii din salariu primiți în aceea zi.
În momentul plecării voluntare de la domiciliu, persoana în cauză, era îmbrăcată cu o pereche de pantaloni de culoare gri, geacă din fâș de culoare neagră cu dungi albe, șapcă maro și adidași negru-alb. Semnalmentele persoanei dispărute: înălțime 1,78 metri, greutate 70 kg, ochi căprui, ten măsliniu, calviție în partea din fata a capului având tatuaj pe mâna stânga, zona antebrațului și tatuaj pe piciorul drept zona gambei, fără semne particulare.
Polițiștii continuă activitățile specifice și le solicită celor care dețin informații utile găsirii bărbatului să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
IPJ Hunedoara