Simularea probelor scrise ale Bacalaureatului începe luni când sunt aşteptaţi peste 146.000 de elevi

Ministrul Educaţiei a precizat că generalizarea evaluării digitalizate continuă cu probele scrise ale simulării examenului de bacalaureat. Acestea încep luni, în peste 1.300 de unităţi de învăţământ, unde sunt aşteptaţi peste 146.000 de elevi.

„După încheierea evaluării acestor probe, vom folosi feedbackul colegilor noştri din teritoriu pentru a optimiza platforma de evaluare, înaintea examenelor naţionale”, a mai transmis Deca.

Probele scrise implică următoarele discipline: limba şi literatura română – proba E) a), limba şi literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale) – proba E) b), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare şi comunicare, psihologie, economie, sociologie şi filosofie – probele E) c) şi E) d).

 

„Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor/competenţelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare aprobate de Ministerul Educaţiei. Subiectele şi baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15:00, pe pagina web dedicată. Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat prin intermediul platformei utilizate de Ministerul Educaţie la simularea probelor Evaluării Naţionale pentru clasele a VIII-a”, a transmis Ministerul Educaţiei.

Instituţia precizează că rezultatele vor fi comunicate individual în data de 15 martie 2024 şi vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii cu elevii, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral. Obiectivul urmărit: îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenului din această vară prin adoptarea celor mai potrivite măsuri în acest sens.

Notele nu se trec în catalog, însă, prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *